Pesta Porcină Africană, prezentă în continuare în mai multe localități din Sălaj

În cadrul ședinței de Colegiu prefectural de vineri, directorul executiv al DSVSA Sălaj, Mircea Martin, a prezentat situația focarelor de pestă porcină africană, la porc domestic și mistreț, la nivelul județului nostru, în perioada 2020-semestrul I 2021.

Situația focarelor active și stinse în perioada 2020-2021 include următoarele: 27 de focare declarate și tot atâtea stinse, la nivelul anului 2020. În primul semestru al anului 2021 au fost declarate 43 de focare, din care 28 stinse, la momentul actual. Directorul DSVSA spune că unele dintre ele continuă să fie active din cauza mișcării animalelor, fără avize și documentație, și din cauza vânzării acestora, fără știrea autorităților.

O noutate îmbucurătoare vine în ceea ce privește situația despăgubirilor pe linie de PPA, în anii 2020 și 2021. În anul 2020, din 27 de focare, au fost despăgubite 11, iar în 2021, din 43 de focare, au fost despăgubite 21. Restul nu se încadrează pentru a primi banii. Conform șefului DSVSA, nedespăgubiții au achiziționat porcii din surse neautorizate.

Au fost aplicate sancțiuni specifice, în 64 de cazuri (2020) și 67 de cazuri, în primul semestru al anului curent. Pentru oprirea răspândirii bolii, DSVSA a efectuat mai multe controale mixte, în colaborare cu echipaje MAI.

PPA este o boală infecțioasă, foarte contagioasă, care poate afecta porcii domestici și sălbatici. Virusul PPA este extrem de periculos și extrem de rezistent la actiunea factorilor fizici, chimici și biologici, astfel: 6-10 zile în fecalele de porc; 10 săptămâni în cadavre; 3-6 luni în carnea sărată și afumată, 6-12 luni în corpul căpușelor; 18 luni în sânge, la temperaturi de 4 grade Celsius și 6 ani în sângele congelat, sau carnea congelată. Se transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase; prin hrănirea cu furaje sau lături infectate și prin vectori biologici, precum căpușele. Clinic, boala poate evolua supraacut, acut, subacut și cronic. Semnele clinice includ moartea subită, febra mare cuprinsă între 40-42 grade Celsius care se menține pe parcursul a 3-4 zile, vărsăturile. Tulpinile extrem de virulente pot provoca mortalitate de până la 100%, la porcii de toate vârstele.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *