Autostrada A3 este un obiectiv de investiții extrem de important pentru dezvoltarea Sălajului și, implicit, a municipiului Zalău. Odată finalizată, va crește numărul investitorilor interesați să vină în zonă, vor fi mai multe locuri de muncă, mai puțini șomeri și venituri mai mari, explică Nicolae Olar, consilier județean USR. Acesta a dat ca exemplu și alte orașe din România care vor avea enorm de câștigat atunci când se va termina Autostrada Transilvania.

“Să luăm exemplul orașului Târgu Mureș. Târgu Mureş, va deveni, odată cu finalizarea A3 până la Cluj şi începerea lucrărilor la A8, dintr-un oraş rupt de restul ţării, un nod rutier important.

Un alt exemplu, Sibiul, se va afla din anul 2027, la circa două ore şi jumătate de București, deci se va putea ajunge mai repede de la București la Sibiu decât la Braşov, când DN1 este cel mai liber.

Astfel, chiar dacă pe Valea Prahovei sunt mai multe staţiuni, Sibiul şi cel mai probabil staţiunea Păltiniş vor atrage mai mulţi turişti, devenind astfel mult mai accesibil decât este în prezent”, spune consilierul județean USR.

Cel mai mare beneficiu al unei infrastructuri rutiere bine puse la punct îl reprezintă dezvoltarea economică.

“Ar mai fi de spus că bugetul Clujului, un oraș prin care trece Autostrada Transilvania este, la ora actuală, de peste 3 ori mai mare decât al celor două orașe.

Concluzia? Pe scurt, autostrada înseamnă pentru economia unei regiuni: reducerea somajului, creșterea veniturilor. Nu este de neglijat nici aportul pe care îl pot avea autostrăzile la dezvoltarea altor ramuri economice cum ar fi turismul.

Construind autostrăzi, adică realizând o infrastructură care asigură deplasarea rapidă, se produce un efect de boom tehnologic.

Investiţiile în industrie sunt acompaniate de cele în industria serviciilor, care generează bunăstare şi duc la angajarea de forţă de muncă. Pe de altă parte, veniturile populaţiei din aceste regiuni cresc şi duc la creşterea consumului, ceea ce generează noi profituri în afaceri şi creşterea veniturilor pentru administraţia locală”, explică Nicolae Olar.