CCR aprobă dublarea alocaţiilor pentru copii

Curtea Constituţională a României a decis, cu puţin timp în urmă, că legea care anula Ordonanţa de Urgenţă prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor pentru copii este constituţională.
Mai exact, este vorba despre o lege adoptată în Parlament, prin care a fost respinsă OUG 2/2020 adoptată la începutul anului de către Guvern, act normativ care amâna, de la 1 februarie până la 1 august, intrarea în vigoare a măsurii privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern.

Practic, prin această decizie, Curtea Constituţională aprobă dublarea alocaţiilor pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, valoarea acestora urmând să ajungă la la 300 de lei pe lună.

In 3 iunie, Camera Deputaţilor a respins, prin lege, OUG 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *