După patru etape, Barcău Nușfalău merge ceas in Liga a IV – a

Gruparea din Nușfalău are 12 puncte din patru jocuri, iar fosta campioană a Sălajului, Sportul Șimleu a înregistrat a patra înfrângere consecutivă.


Duminică s-a disputat cea de-a patra etapă a Ligii a IV – a la fotbal, rundă după care a mai ră-mas doar o singură formației cu punctaj maxim. Dacă înaintea etapei, trei formații erau neînvinse, Barcău Nușfalău, Silvania Cehu Silvaniei și Rapid Jibou, la finalul partidelor de duminică doar echipa din Nușfalău a rămas neînvinsă și mai mult a reușit să rămână singura formației cu punctaj maxim.
Derby-ul celei de-a patra runde s-a disputat tocmai între două formații neînvinse până la această etapă și anume la Nușfalău s-au întâlnit Barcău din localitate și Silvania Cehu Silvaniei. Câștig de cauză au avut fotbaliștii din Nușfalău care s-au impus cu scorul de 2 – 1, după ce la pauză, au condus cu 2 – 0, grație celor două goluri marcate de Vasile Ciorba în minutele 19 și 45. Pentru formația din Cehu Silvaniei a înscris Marcel Mureșan în minutul 50.
Un rezultat surprinzător s-a înregistrat la Chieșd acolo unde AS a reușit să învingă Rapid Jibou, formația care a avea trei victorii din primele trei runde. AS Chieșd s-a impus la finalul celor 90 de minute cu scorul de 2 – 1. Ionuț Monșicat în minutul 38 și Ovidiu Cătană în minutul 54 au fost marcatorii Chieșdului, în timp ce reușita formației antrenate de Marius Munteanu a purtat semnatura lui Mihai Brândușe, în minutul 68.
Campioana din urmă cu două sezoane, Sportul Șimleu continuă să dezamăgească. Fotbaliștii șimleuani au înregistrat cel de-al patrulea joc pierdut în acest sezon, scor 0 – 3, pe terenul echipei Dumbrava Gâlgău. Golurile formației de pe Valea Almașului au fost marcate de Răzvan Sabău în minutul 24, Samuel Lingurar în minutul 50 și Adrian Călăcean în minutul 54.
Nou-promovata Gloria Ban a învins pe propriul teren Benfica Ieanda cu un sec 5 – 1, după ce tabela arăta la pauză 4 – 0. stop_coloana Pentru echipa din Ban au marcat Adrian Pop – autogol în minutul 7, Adrian Patronea în minutul 10, Sergiu Sacotă în minutul 28 și Rareș Groze în minutele 30 și 90. Golul de onoare al celor din Ileanda a fost reușit de Cosmin Bene, în minutul 69.
CS Hida și Gloria Bobota au terminat la egalitate 1 – 1, iar jocul de la Bocșa dintre Olimpic și CS Crasna a fost amânat.
Etapa a V – a Ligii a IV-a la fotbal este programată duminică de la ora 17.00. Meciul dintre CS Hida și Sportul Șimleu se joacă sâmbătă de aceeași oră.
Rezultatele și marcatorii etapei a IV – a
Barcău Nușfalău – Silvania Cehu Silvaniei 2 – 1,
Vasile Ciorba (min. 19, 45), respectiv Marcel Mureșan (min. 50)
Gloria Ban – Benfica Ileanda 5 – 1,
Adrian Pop (min. 7-autogol), Adrian Patronea (min. 10), Sergiu Sacotă (min. 28), Rareș Groze (min. 30, 90), respectiv Cosmin Bene (min. 69)
Unirea Mirșid – Flacăra Halmășd 5 – 1,
Ionuț Mureșan (min. 51, 37, 55), Sergiu Bereschi (min. 32), Toth Karoly (min. 43), respectiv Cosmin Savu (min. 53)
Dumbrava Gîlgău – Sportul Șimleu 3 – 0,
Răzvan Sabău (min. 24), Samuel Lingurar (min. 50) și Adrian Călăcean (min. 54)
CS Hida – Gloria Bobota 1 – 1,
Andrei Chiș (min. 45), respectiv Cosmin Tămășan (min. 89-penalty)
AS Chieșd – Rapid Jibou 2 – 1,
Ionuț Moșincat (min. 38), Ovidiu Cătană (min. 54), respectiv Mihai Brândușe (min. 68)
Olimpic Bocșa și CS Crasna a fost amânat.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *