Dragi cititori, credincioșii de rit latin și bizantin celebrează astăzi sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, sau Ziua Crucii.
Această sărbătoarea marchează doua evenimente solemne: aflarea Crucii (de către Sfânta Elena) și înalțarea ei de către episcopul Macarie al Ierusalimului la 14 septembrie 335, și aducerea Sfintei Cruci de la perși, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a așezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Mă întreb și vă întreb și astăzi: ce este pentru noi Crucea? Este un simbol absurd, un element neînțeles? Este un obiect de tradiție, un accesoriu grafic frumos aranjat pe haine, un ”gadget” atârnat de oglinzile mașinilor pentru a ne feri, în chip magic, de orice nenorocire?
Sau Crucea este speranță, tărie, curaj, înălțare, transcendență, și, paradoxal, iubire?
”Mă copleșește convingerea că suferința are sens…”, ne reamintește Nicolae Steinhardt. Dacă nu ar exista suferința, ”literele nu ar străluci”, ne împărtășește poetul Traian Dorz. ”Viața superioară începe în același timp cu începutul suferinței noastre”, ni se destăinuie scriitorul Leon Bloy. ”Crucea este cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu”, proclama cu convingere marele filosof Petre Țuțea.
Astăzi, omenirea se ferește de cruce, nu o înțelege, nu vrea să o cunoască, crucea îi provoacă repulsie. Oare nu știm noi că omenirea fără Cruce este ea însăși o cruce? Nu cunoaștem sacrificiul lui Hristos, nu-l prețuim și nu-l iubim, de aceea refuzăm crucea.
Primii oameni care au refuzat crucea sunt cei care stăteau în compania lui Hristos în momentul răstignirii și strigau: ”Coboară-te de pe cruce și vom crede!” Lumea de astăzi vrea un creștinism fără cruce, fără jertfa, un Dumnezeu fără dreptate, o morală fără religie.
Ne temem de cruce și ne creștem copiii neînvățându-i să se deprindă cu greutățile și cu jertfa. Ne temem de cruce și de moarte, dar ne omorâm bătrânii prin eutanasiere ca să-i ”protejam” de cruce. Ne temem de cruce și de moarte, dar luptam plini de zel în campanii insistente pentru legalizarea avorturilor, pentru a lipsi omenirea de cruce.
Umanitatea secularizată de astăzi vede în cruce doar povara materialului, substanța efemeră, mărginită, opacă, fără sens… În schimb, crucea purtată împreună cu Hristos primește total alte valențe și ne schimbă toate perspectivele: repulsia devine iubire, sclavia devine libertate, suferința devine renaștere.
Odată cu sacrificiul lui Hristos pe cruce, crucea a devenit o cale regală către Cer. Iubirea cea mai nobilă a învins pe cruce, învierea și înălțarea s-au succedat după răstignire, viața nouă a început după dramă…
Dragilor, Crucea poartă cel mai înalt sens moral, Crucea ar trebui să fie centrul vieții noastre, speranța și tăria noastră, garanția nemuririi. Rănile noastre ne definesc, ne înalță, ne metamorfozează, ne desenează cu noblețe chipul.
”Viața nu e ușoară, e un fel de moarte…”, dar dacă noi am ști ce e viața cu adevărat, dacă noi am cunoaște sensul crucii, nu am mai bâjbâi printre confuzii.
Astăzi, să înălțăm și noi la vedere Crucea în viața noastră, să intrăm în dialog cu ea și cu Cel ce ne privește din înălțimi.
Să reînviem speranța!
About Author
