Zalăul va avea un centru de zi pentru seniori

Primăria Municipiului Zalău vrea să construiască un centru de zi de pentru seniori. Locația aleasă a fost în proprietatea Primăriei, un imobil de pe Valea Miții care a fost al Uzinei electrice, iar miercuri, consilierii locali au votat pentru darea în administrare și gestiune Direcției de Asistență Socială Zalău.

Motivul transmiterii imobilului este acela că DAS Zalău va întocmi proiect finanțat din fonduri europene.

”În vederea implementării acestui proiect, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi, 22 noiembrie 2023, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind transmiterea în administrarea Direcției de Asistență Socială Zalău (DAS) a imobilului-teren de pe strada Valea Miții, nr. 4A. Acest imobil s-a aflat în proprietatea Municipiului Zalău, are o suprafață de 3.735 mp, iar pentru implementarea proiectului amintit și funcționarea respectivului obiectiv de inestiție este nevoie ca acesta să fie în administrarea, gestiunea și evidența DAS Zalău. Administrația locală face demersuri pentru construirea acestui Centru cu sume atrase din fonduri europene, în cadrul apelului <Comunități de seniori> din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027”, se pricizează în informarea Pimăriei Zalău.

În acest moment se pregătesc documentațiile, iar la momentul lansării apelului, proiectul să prindă startul și finanțarea.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *