decembrie 3, 2022

Zălăuanul prins când livra droguri la un chef rămâne după gratii

Tânărul din Zalău prins în flagrant de procurorii DIICOT când încerca să vândă droguri la un chef rămâne în arest preventiv încă 30 de zile.

Tribunalul Sălaj a admis propunerea procurorilor, respingând solicitarea formulată de inculpat cu privire la înlocuirea arestului cu o altă măsură preventivă.
“Admite propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj. (…) prelungeşte durata măsurii arestării preventive față de inculpatul V. A. T. pe o durată de 30 de zile, de la data de 07.11.2022 până la data de 06.12.2022 inclusiv. Respinge cererea privind înlocuirea măsurii preventive față de inculpat. (…) cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, a decis instanța.
În 7 octombrie, zălăuanul V.A.T., în vârstă de 26 de ani, a fost prins în flagrant delict de către polițiștii Servicului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, având asupra sa substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, pe care ar fi urmat să le comercializeze la un eveniment privat, din municipiul Zalău.

Din cercetări a reieșit faptul că, încă din martie 2021, tânărul cumpăra droguri din Cluj pe care le utiliza atât pentru consum propriu, cât și pentru vânzare către clienți din Sălaj.

Zălăuanul V.A.T., fără antecedente penale, a fost reținut atunci pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea lui pentru 30 de zile. În 1 noiembrie, judecătorii au decis să-i prelungească perioada petrecută după gratii cu încă 30 de zile.

De menționat că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

foto cu caracter informativ

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *