noiembrie 27, 2022

Zalauan implicat intr-un accident petrecut in Bihor

Doua persoane au ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier grav produs pe DN1, în localitatea Urvind. Din cercetarile efectuate de politisti, accidentul a fost provocat de neatentia unui sofer de 36 ani din Astileu. Aflat la volan, acesta nu a pastrat o distanta corespunzatoare fata de masina din fata sa, condusa de un barbat de 53 ani din Zalau, judetul Salaj, pe care a lovit-o si a împins-o pe contrasens. Aici, masina salajanului s-a izbit frontal de un autoturism care venea din sens opus si pe care l-a proiectat în sant. "Este vorba despre un barbat de 36 ani si unul de 60 ani care au fost preluati cu traumatism toracic, fracturi ale coastelor si ale membrelor inferioare. Primul va ramâne internat pe sectia de Terapie Intensiva, iar cel de-al doilea pe sectia de Ortopedie", a declarat seful SMURD-UPU Bihor, Hadrian Borcea. stop_coloana "In urma accidentului rutier, conducatorul primului autoturism si soferul celui de-al treilea, un barbat de 60 ani din Sighisoara, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea carora au fost internati în spital", a declarat purtatorul de cuvânt al Politiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

rn

In urma accidentului rutier, circulatia a fost intrerupta pe ambele sensuri pentru o scurta perioada de timp.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *