Zalău: S-a votat în unanimitate demolarea garajelor de lângă pasajul din centru

Consilierii locali zălăuani au votat, marți, în unanimitate, demolarea garajelor amplasate în spatele Școlii Gimnaziale Simion Bărnuțiu. Proprietarii celor 14 garaje vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a le demola, din momentul în care vor primi de la primărie notificarea. În caz contrar, garajele vor fi puse la pâmânt de municipalitate, pe cheltuiala proprietarilor.

Administrația locală vrea să curețe zona cu pricina, în vederea implementării proiectului privind pietonizarea străzii Unirii.

Inițiativa de eliberare a terenului în suprafață de 4.383 mp, având categoria de folosinţă drum, proprietatea publică a Municipiului Zalău, a aparținut primarului Ionel Ciunt, iar consilierii locali au susținut-o în unanimitate.
Proiectul referitor la pietonizarea străzii Unirii prevede modernizarea zonei, reducerea aglomerării de persoane, efectuarea unei legături pietonale între strada Unirii şi Bulevardul Mihai Viteazu, modernizarea pasajului pietonal existent, prin refacerea pavajului şi acoperirea acestuia cu vele solare cu rol de umbrire şi protecţie împotriva intemperiilor.


2 thoughts on “Zalău: S-a votat în unanimitate demolarea garajelor de lângă pasajul din centru

  1. Asa sa faca cu toate garajele din municipiul Zalau, fiind ca nu sunt folosite pentru parcari de masini cum scrie in contract, ci cu totul altceva. Bravo consilierilor.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.