Luni, 3 iulie, demarează lucrările pentru realizarea sensului giratoriu la intersecția străzilor Porolissum cu Tudor Vladimirescu.

Lucrările vor începe în jurul orei 09.00, iar în zonă vor fi impuse restricții de circulație.

„În vederea fluidizării traficului, în perioada execuției lucrărilor vă rugăm să folosiți rute ocolitoare”, transmite administrația locală.

Lucrările vor fi executate de SC Drum Construct SRL și fac parte din proiectul care vizează modernizarea‭ ‬DJ‭ ‬191C:‭ străzile Tudor ‬Vladimirescu,‭ ‬Porolissum, Bujorilor, Moigradului și Cetății.

‭”Având în vedere că intersecția străzii Porolissum cu strada Tudor Vladimirescu este una aglomerată, se impune realizarea unui sens giratoriu care va contribui semnificativ la fluidizarea traficului”, adaugă reprezentanții Primăriei Zalău.

Săptămâna trecută, conducerea primăriei a fost prezentă la fața locului, pentru a discuta cu polițiștii de la Rurieră, dar și cu constructorul, în vederea găsirii celei mai bune variante pentru fluidizarea traficului în zonă.

“Împreună cu constructorul, am efectuat o vizită în teren pentru a identifica varianta optimă pentru realizarea unui sens giratoriu pe strada Porolissum, la intersecție cu strada Tudor Vladimirescu. Suntem preocupați de implementarea celei mai bune soluții, care, cu siguranță, va fluidiza traficul pe această arteră aglomerată din oraș.

De asemenea, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, străzile Porolissum, Bujorilor, Moigradului și Cetății vor intra în reabilitare, iar trotuarele vor fi reamenajate. Odată finalizate lucrările, circulația pe aceste străzi va fi mult îmbunătățită.

Astfel, cele două investiții vor contribui semnificativ la decongestionarea traficului în această zonă a municipiului”, spune primarul Ionel Ciunt.

“Zălăuanii nu au de ce să mai sufere din cauza aglomerației care se creează la ore de vârf.

Pe străzile Tudor Vladimirescu și Porolisum se fac modernizări complexe și complete în proiectul de modernizare a întregului traseu care duce până în capătul Ortelecului, incluzând mai departe străzile Bujorilor, Moigradului și Cetății. Ar fi și păcat să ratăm ocazia de a corecta și intersecția odată cu aceste lucrări de anvergură.

Lucrările vor începe imediat ce Compania de Apă termină intervenția la rețelele de apă și canalizare pe acest traseu și încercăm să îi ajutăm cu soluții, să îi zorim, pentru că proiectul Primăriei de refacere a străzilor este deja de mult timp în așteptare.

Țin să includem noul sens giratoriu în acest proiect, chiar dacă modificările impun un efort suplimentar. Câștigul pentru zălăuani prin realizarea acestui sens giratoriu este foarte important și merită orice efort”, a declarat viceprimarul Teodor Bălăjel.