Zalău: Contracte de peste 15 milioane de euro semnate de primarul Ionel Ciunt

Încă 20 de autobuze electrice, sisteme pentru transport public și siguranța spațiului public, construirea de locuințe nZeb, piste de biciclete pe traseul cursurilor de apă din municipiul Zalău și lucrări tehnico – edilitare pentru blocuri ANL din cartierul Dumbrava Nord sunt cele cinci tipuri de investiții imediate pentru care au fost semnate contractele de finanțare, marți, 31 ianuarie, la București, de primarul Ionel Ciunt.

Toate aceste contracte au o valoare de aproape 15,5 milioane de euro, bani accesați de municipalitate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Programul Național ”Anghel Saligny”, și vin să completeze lista investițiilor necesare dezvoltării comunității.

”Este o sumă importantă care va fi folosită pentru dezvoltarea municipiului nostru, pentru realizarea unor proiecte ce răspund nevoilor comunității noastre”, a declarat Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Transportul public extins și mai sigur

Unul dintre cele mai importante contracte și cu valoarea cea mai mare este cel prin care se finanțează, cu bani europeni, achiziția a 20 de autobuze electrice.

Noile autobuze sunt necesare pentru serviciul public de transport local în zona periurbană a Municipiului Zalău, valoarea totală a proiectului de investiții fiind de aproape 57 de milioane de lei.

În completarea proiectului care vizează modernizarea flotei vine un alt contract de finanțare, de aproape 6,3 milioane de lei. Cu aceste fonduri vor fi achiziționate sisteme ITS și TIC pentru municipiul Zalău, adică sistemele pentru transport public necesare monitorizării flotei, sisteme e-Ticketing, de informare călători, monitorizare video călători, sisteme de prioritizare a transportului public, pentru gestionarea spațiilor de parcare publice, sistem de management al traficului: actualizare și completare subsistem de monitorizare trafic etc.

Sistemele TIC se referă la Sisteme de monitorizare și siguranța spatiul public prin camere de supraveghere pentru creșterea siguranței publice și ordinii publice în diferite locații (parcuri, puncte de colectare deșeuri, zone aglomerate, zone cu risc criminogen), mobilier urban inteligent – panouri electronice de informare a cetățenilor.

În Ortelec, locuințe nZeb pentru tinerii care muncesc în Zalău

Un alt proiect important, plănuit în urmă cu câțiva ani de Ionel Ciunt și care se concretizează acum, este cel prin care se vor contrui locuințe inteligente pentru tinerii care aleg să munceacă în Zalău.

Cu peste 5 milioane de lei, valoarea contractului semnat acum, se vor construi locuințe nZeb pe strada Cetății (Cartier Ortelec). Acest proiect presupune construirea de două module a câte 6 apartamente cu consum redus de energie, care vor deservi locuințe de serviciu.

Și tot pentru familiile tinere vine vestea bună că, în scurt timp, cele 100 de apartamente din blocurile ANL vor putea fi ocupate. Lucrările tehnico-edilitare vor fi finalizate – rețea distribuție apă, rețea canalizare menajeră, stație pompare pentru canalizare menajeră, canalizare pluvială – finanțarea fiind decontată prin “Anghel Saligny”. Valoarea totală a proiectului de investiții se ridică la 5.483.666,05 lei.

Pentru că și viața sănătoasă este necesară, noi piste pentru biciclete vor fi disponibile pentru pasionații de ciclism. Pe cursurile de apă, în zonele Pietriș și Sărmaș, vor fi construite piste de biciclete. Este vorba de o investiție de peste 2,9 milioane de lei, atât cât prevede cel de-al cincilea contract semnat, în doar o zi, de edilul municipiului.

Până în prezent, Primăria municipiului Zalău a semnat prin PNRR 13 contracte de finanțare, în valoare totală de 235,13 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *