Un cadavru aflat în stare avansată de descompunere a fost găsit, vineri seara, într-un imobil dezafectat de pe strada Cloșca din municipiu, în spatele Catedralei Adormirea Maicii Domnului. În urma unui apel la 112, la fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje ale Poliției, Jandarmeriei și ISU Sălaj. Cadavrul, deocamdată neidentificat, a fost trimis la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Ancheta va stabili cauza decesului.

Deocamdată, din cauza stării avansate de descompunere a cadavrului, nu au putut fi stabilite nici sexul, nici vârsta persoanei găsite decedate.

„La data de 25 mai, la ora 19.10, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, într-un imobil dezafectat din municipiul Zalău, a fost găsit un cadavru uman.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Serviciului Criminalistic, care a efectuat cercetarea la fața locului și a descoperit un cadavru aflat în stare avansată de descompunere, fără a se putea stabili identitatea acestuia.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului și a identității acestuia.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat, la solicitarea Graiul Sălajului, reprezentanții IPJ Sălaj.

foto cu caracter informativ