Workshop-ul terapeuților Vojta, la Aquarel Zalău

În perioada 4-5 februarie, la Aquarel, în baza de recuperare se va desfășura workshop-ul terapeuților Vojta. Terapia Vojta este acreditatã în România iar medicii si terapeuții au dobândit prin instruire specifică o specializare profesionalã recunoscutã pe plan internațional. Scopul workshop-ului este acela de actualizare a competențelor dobândite , de discutare a unor cazuri problematice în vederea creșterii calității terapiei furnizate pacienților. La acest workshop alături de formatori recunoscuți de Societatea Internationalã Vojta, participă terapeuți din județul Sălaj și din alte județe ale României.

Terapia Vojta sau “Locomoția reflexă”, a fost dezvoltată de neurologul pediatru ceh Prof. Vojta, la începutul anilor 1950. În Terapia Vojta, terapeutul administrează asupra pacientului aflat în poziții bine stabilite presiuni direcționate cu scop, pe zone clar determinate ale corpului.

Oricărei persoane – indiferent de vârstă – o astfel de stimulare duce automat și involuntar, adică fără o cooperare activă voită din partea persoanei în cauză, la două complexe de mișcare: târărea reflexă și rostogolirea reflexă. Terapia Vojta stimulează creierul să activeze” modelul de mișcare” înregistrat, ”înnăscut” și să-l exporte la musculatura trunchiului si membrelor ca mișcare coordonată. Gama largă de efecte ale terapiei Vojta aduce beneficii pacienților de orice vârstă cu tulburări de mișcare, afecțiuni ale sistemului nervos și aparatului locomotor, tulburări de respirație, masticație și deglutiție. În același timp, Terapia Vojta este utilizată ca metodă de evaluare permițând, pentru orice persoană, analiza schemelor de mișcare iar la copil, determinarea vârstei motorii și diagnosticul tulburărilor de dezvoltare pe etape de vârstă. Prin terapia Vojta se ajunge la o schimbare pozitivă a coordonării mișcării la: prindere, verticalizare, mers și vorbit.

Terapia Vojta poate fi folosită ca terapie de bază în următoarele afecțiuni :

  1. Tulburări de coordonare centrală la sugar
  2. Tulburări de mișcare secundare leziunilor cerebrale (pareze cerebrale)
  3. Pareze periferice ale membrelor (pareza brahială, spina bifida s.a)
  4. Diferite boli musculare
  5. Afecțiuni primare sau funcționale ale coloanei vertebrale
  6. Leziuni ortopedice ale umărului, șoldului și piciorului congenitale sau dobândite
  7. Tulburări ale funcției respiratorii, de masticație și deglutiție

Fiecare pacient trebuie să fie evaluat și tratat individual, corespunzător afecțiunii sale, posibilităților și limitelor date de aceasta.
Efectul terapiei Vojta poate cuprinde următoarele zone:

Musculatura scheletică:

  • Coloana est extinsă și rottă segmental și va fi funcțional mai mobilă
  • Capul poate fi mișcat mai liber
  • Posturile greșite (vicioase) se reduc.
  • Mâinile ți picioarele se vor implica mai precis pentru funcția de sprijin și de prindere.

Zona feței și gurii:

  • Suptul, masticația și deglutiția vor fi ușurate
  • Deprinderea limbajului va fi usurata si vorbitul mai clar

Funcția respiratorie:

  • Respirația devine mai amplă și mai constantă

Sistemul nervos vegetativ:

  • Se îmbunătățește ritmul somn-veghe
  • Funcțiile reglatoare ale intestinului și vezicii urinare vor fi activate

Percepția:

  • Reacția de echilibru se va îmbunătăți
  • Orientarea spațiala va fi mai bună
  • Perceptia propriului corp va fi mai clară

Psihic:

  • Concentrarea va fi mai de durată și mai flexibilă
  • Pacientul este mai liniștit, mai mulțumit și poate fi solicitat emoțional mai mult.

S. R. Vojta© – mai multe informații https://www.sr-vojta.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *