noiembrie 29, 2022

Vreau si eu putin deficit bugetar

Zicea chiar alaltaieri noul prim-ministru Dacian Ciolos ca sunt posibile maririle de salarii pentru bugetari asa cum au fost promise, votate si gata promulgate, dar sublinia ca economia nu se poate baza numai pe consum. Premierul care nu face nici o politica, pentru ca este tehnocrat recunoscut, adauga in aceeasi fraza ca in paralel cu asemenea masuri de stanga sunt necesare investitii, de drepta, care sa sustina economic darnicia statului. Ca tot se mira lumea cum sa interpreteze mult trambitata crestere economica sub care a sucombat guvernul Ponta. Pentru ca aceasta crestere economica insotita de un impresionant excedent bugetar venea la pachet cu o lipsa grozava de investitii in dezvoltare. De aici si-au tras seva maririle de salarii ale bugetarilor din tot acest an preelectoral 2015. Adevaru-i ca erau absolut necesare ca omul sa nu mai ajunga in saptamana dinaintea salariului sa nu mai aiba bani de paine. Numai ca maririle de salarii nu au venit si ele cu un metru de autostrada, care sa puna economia in miscare. stop_coloana
Pentru ca daca dai ca Ceausescu 100 de lei la salarii cand oamenilor li s-a lipit deja stomacul de spinare, vezi bine, nu mai conteaza. Si Romania condusa de Ceausescu crestea economic pe seama unei populatii de sclavi nemancati. Asa si acuma, ne-am trezit ca crestem economic, avem excedent ca nimeni in Europa, si suntem flamanzi. Toate tarile europene merg cu deficit bugetar, ne-am trezit noi, bogatii Uniunii Europene. Pai merg pe deficit ca investesc banii, invart economia si traiesc bine. Ciolos a promis deficit bugetar cu respectarea pragului de 3 la suta impus de UE. Pare ok, vreau si eu un pic de deficit bugetar si excedent la mine acasa.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *