Vopsea minune inventată, fără precedent în lume: O dai pe casă și nu îți mai trebuie aer condiționat

Cercetătorii au anunțat o invenție specială, ei au creat o vopsea revoluționară, care ne-ar putea îmbunătăți viața de zi cu zi, în mod considerabil. După mulți ani de studii și teste, experții de la Universitatea Purdue, Statele Unite au obținut o vopsea minune, fără precedent în lume, care reflectă 98,1 % din lumina soarelui, ducând la menținerea răcorii în casele al căror acoperiș este impregnat cu acest strat, nemaifiind nevoie de aer condiționat.

Trebuie menționat faptul că în prezent, în lume, vopselele de pe piață pot reflecta între 80 și 90% din razele astrului nostru, pe când această nouă vopsea albă a ajuns aproape de 100%, potrivit India Times.

Noua tehnologie de vopsire care va folosi acest produs pentru acoperișurile caselor, le va conferi locuințelor o temperatură scăzută în interior, cu până la 10 grade Celsius (în timpul verii), eliminând folosirea aparatelor de aer condiționat și ajutând la combaterea încălzirii globale.

Oamenii de știință de la Universitatea Purdue din Indiana, Statele Unite, lucrează de șase ani pentru a găsi formula ideală pentru combinația perfectă a vopselei. Au fost încercate peste 100 de materiale de-a lungul studiilor

“Ne-am uitat la diverse produse comerciale, practic tot ceea ce este alb. Am constatat că, folosind sulfatul de bariu, putem face ca suprafețele acoperite să fie cu adevărat reflectante, ceea ce înseamnă de un alb intens”, a declarat Xiangyu Li, cercetător la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, care a făcut parte din echipa de cercetare.

Cu toate astea, experții au obținut cea mai bună versiune a vopselei albe, care reflectă 98,1 % din razele soarelui, utilizând carbonat de calciu.

“Dacă ați utiliza această vopsea pentru a acoperi o suprafață a casei de aproximativ 1.000 de metri pătrați, estimăm ca ați putea obține o putere de răcire de 10 kilowați. Asta înseamnă mult mai puternic decât majoritatea aparatelor de aer condiționat”, a explicat Xiulin Ran, profesor la Universitatea Purdue.

Sursa ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *