PNL scoate artileria grea la Șimleu. Florin Cîțu vine în Sălaj

Vizita premierului Florin Cîțu în Sălaj vizează mai multe obiective care au legătură atât cu activitatea sa guvernamentală, cât și cu cea politică.  

Vizită la Michelin și la șoseaua ocolitoare a Zalăului

Premierul României își începe vizita de lucru în municipiul Zalău, acolo unde are stabilită o vizită la unul dintre cei mai mari agenți economici ai Sălajului, Michelin SA. De asemenea, va vizita și traseul tronsonului II al variantei ocolitoare a municipiului Zalău, unul dintre obiectivele de infrastructură importante pentru municipiu care a fost tărăgănat mai bine de zece ani și care a fost deblocat în perioada în care președintele PNL Sălaj, Lucian Bode, a fost ministru al Transporturilor. Practic, organizatorii i-au inclus premierului în vizita de lucru două obiective strategice pentru economia Sălajului – o fabrică mare, care este unul dintre pilonii economici ai județului, și  obiectivul de infrastructură cerut de zălăuani pentru decongestionarea traficului din municipiu.

Tot din programul vizitei la Zalău face parte și prezența la al doilea maraton al vaccinării organizat la noi –  intensificarea vaccinării anti Covid fiind unul dintre dezideratele pe care premierul Cîțu și le-a asumat.

Sprijin pentru candidatul PNL la Primăria Șimleu

O altă componentă a vizitei premierului ține de campania electorală –  atât pentru primăria orașului Șimleu Silvaniei, cât și pentru campania sa internă la președinția partidului.

Tânărul candidat PNL la Primăria orașului Șimleu Silvaniei beneficiază astfel de o lansare oficială cu prezența șefului executivului României. Florin Cîțu va fi prezent la evenimentul de lansare a candidatului PNL, care va avea loc vineri la Șimleu Silvaniei, în apropierea Parcului Central, cu începere de la ora 14,00.

Și nu va fi singurul ”greu” al partidului care își va arăta sprijinul pentru tânărul avocat Cristian Lazăr. La lansarea oficială va mai participa primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, europarlamentarul Rareș Bogdan (prim vicepreședinte PNL), Robert Sighiartău (secretar general al PNL) și, desigur, liderii locali – ministrul MAI Lucian Bode și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu.

Miza electorală este mare, bazinul Șimleu Silvaniei fiind de ani buni fief PD/PNL, iar câștigarea alegerilor de către candidatul PNL ar însemna deținerea singurei primării de oraș din județul nostru.

Înainte de lansarea oficială a candidatului la Primăria orașului Șimleu Silvaniei, premierul Florin Cîțu va avea o întâlnire cu conducerea organizației județene a PNL Sălaj, organizată la Casa Orășenească de Cultură  din Șimleu. Deși nu s-a comunicat ordinea de zi a ședinței, putem presupune că premierul vrea să se întâlnească cu liderii locali pentru a primi sprijinul organizației la alegerile interne din septembrie.

Cîțu sau Orban?

În 25 septembrie, liberalii din toată țara vor avea de ales noul președinte al partidului. Deocamdată, și-au anunțat intenția de a candida actualul președinte PNL, Ludovic Orban, dar și premierul Florin Cîțu. Chiar dacă vor mai fi candidaturi depuse, bătălia se va da între cei doi lideri PNL.

În urmă cu ceva vreme, președintele PNL Ludovic Orban a vizitat Sălajul și a încercat să-i convingă pe liberalii sălăjeni să-l susțină pentru un nou mandat la șefia partidului. Ludovic Orban a fost mereu un apropiat al liberalilor sălăjeni și bănuim că se bazează pe sprijinul vechilor liberali cu care a făcut campanie cot la cot, indiferent de ce tip de alegeri au fost. Orban a fost unul dintre liderii liberali care au fost prezenți aici, la noi, în campanie la firul ierbii, fie că a fost vorba de candidați de comune, fie că a fost vorba de europarlamentare. Oarecum, așteptările lui de a primi sprijinul liberalilor sălăjeni se susțin prin activitatea sa politică trecută.

Pe de altă parte, la anunțul făcut de premierul Florin Cîțu că va candida la șefia partidului, președintele PNL Sălaj, Lucian Bode, care este și ministru de Interne în Guvernul condus de Cîțu, a fost alături de prim ministru. Chiar și săptămâna trecută, Lucian Bode se declara public pro Cîțu.

„Am avut o colaborare excelentă cu prim-ministrul Ludovic Orban și tot ceea ce am putut eu să livrez din funcția de ministru al Transporturilor am livrat pentru România și pentru Guvernul României… alături de premierul Ludovic Orban. Sunt parte a echipei guvernamentale Forin Cîțu, sunt ministrul Afacerilor Interne și nu cred că ar fi absolut deloc potrivit ca eu, în calitate de ministru în Guvernul Cîțu, să fac politici publice pe timpul zilei alături de premier, și în weekend sau când sunt reuniunile politice să îmi exprim nemulțumirea față de premier și să îl contrazic în tot ceea ce face politic. Nu cred că ar fi deloc potrivit. Pornind de la toate aceste exemple de echipă județeană, regională și guvernamentală, eu sunt încrezător că echipa Forin Cîțu este echipa PNL pentru anul 2024. Eu spun așa: privind spre viitor și propunându-ne o abordare vizionară asupra parcursului Partidului Național Liberal, cred că trebuie să ne prezentăm cât mai repede, cât de curând în fața românilor cu o ofertă credibilă, cu o ofertă câștigătoare, care să ne ducă, așa cum a spus și premierul, la nivelul următor. Este nevoie de o schimbare de abordare care, spun eu, implică un mod de gândire îndrăzneț și un mod de acțiune diferit, precum și elaborarea de politici publice care să răspundă nevoilor și tendințelor din societate. În acest sens, eu cred că parteneriatul cu președintele României, domnul Klaus Iohannis, promisiunile onorate, reconstrucția sistemelor publice și performanța la guvernare sunt linii vitale de la care această echipă nu trebuie să se abată și pe care și le va asuma. Eu văd aceste alegeri ca un moment oportun pentru dezbateri, pentru dezbateri aplicate în partid, pe proiecte serioase, să expună viziunea fiecărui candidat. Este până la urmă vorba despre o muncă în echipă, despre un obiectiv pe care fiecare și-l asumă, un obiectiv ambițios care va implica foarte multă muncă politică. M-am alăturat acestei echipe și cred că dintr-un astfel de proiect politic va avea de câștigat România în primul rând. Sigur că, statutar, biroul politic județean, colegiul director județean se va pronunța prin vot secret în momentul în care atât domnul Florin Cîțu, cât și domnul Ludovic Orban, își vor prezenta proiectul politic membrilor PNL Sălaj. Dar eu, Lucian Bode, nu îmi permit să am abordări cu jumătate de măsură. Aceasta este opțiunea mea și, cu siguranță, până în 25 septembrie, când vom avea congresul, se vor întâmpla foarte multe lucruri și vom avea ocazia să explicăm public de ce echipa și proiectul politic pe care îl propune Florin Cîțu este despre România și despre cum va arăta România în 2024”, a declarat Lucian Bode săptămâna trecută.

Așa cum spunea și șeful liberalilor sălăjeni, decizia va fi luată în Colegiul Director Județean, însă este greu de crezut că ceilalți lideri locali vor avea o altă opțiune decât Lucian Bode.

Unde s-a produs ruptura între Orban și Bode?

Ca ministru al Transporturilor în cabinetul Orban, Lucian Bode a fost unul dintre cei mai activi miniștri și a reușit în doar câteva luni deblocarea a două proiecte de infrastructură rutieră importante pentru Sălaj: șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău și tronsonul sălăjean al Autostrăzii Transilvania. În conturarea noii majorități guvernamentale de după alegerile parlamentare de anul trecut, faptul că Ludovic Orban a cedat Ministerul Transporturilor partenerilor de la USR – PLUS a fost oarecum o surpriză. Unii comentatori politici au văzut în mișcarea lui Orban un gest prin care acesta ar fi vrut să scape de Lucian Bode, care devenea prea vizibil la nivel guvernamental. Oricum, neînțelegerile dintre Orban și Bode au fost vizibile dinainte când, la o vizită pe șantier, premierul de atunci Ludovic Orban l-a lăsat cu ochii în soare pe ministrul său, Lucian Bode, vorbind singur, în fața presei. Mai mult, la negocierile pentru guvernul de coaliție PNL – USR – PLUS – UDMR, numele lui Lucian Bode nu apărea nici pe lista de rezervă. Abia la ieșirea de la Cotroceni îi era atribuit mandatul de ministru liberalului sălăjean, însă nu pentru portofoliul unde a făcut o figură frumoasă, ci pe unul mult mai greu și aproape „sinucigaș” politic –  cel al Ministerului de Interne.

Deși nu știm unde s-a produs ruptura între Ludovic Orban și Lucian Bode, vedem doar că sălăjeanul a optat clar pentru a face parte din echipa contracandidatului acestuia –  Florin Cîțu. Care echipă va câștiga, vom vedea la alegerile din toamnă.

.

About Author

6 Replies to “PNL scoate artileria grea la Șimleu. Florin Cîțu vine în Sălaj”

  1. Sper ca pensionarii să-l întâmpine cum se cuvine pe acest repetent care a înghețat pensiile. Pregătiți ouăle clocite !

  2. Ca-Catzu face campanie electorala in loc sa se ocupe de PNRR, care de bun ce e, a fost returnat de CE. Halal ciuma cacanie!!!

  3. 5 comentarii de rahat!Habarnistilor despre ce repetenti vorbiti!Pensionarii sa iasa in fata celor care au inventat si au acordat pensile speciale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *