Viitorul Zalău a ratat calificarea la turneul final

Formaţia antrenată de Laurean Flonta a obţinut o victorie la faza zonală de la Sântandrei, dar a fost în cărţile calificării până la disputarea ultimului joc


 

Chiar dacă a avut un mare minus faţă de celelalte participante, având în vedere că nu a beneficiat de o sală de sport în care să pregătească turneul, Viitorul Zalău a avut o evoluţie bună la faza zonală de la Sântandrei, unde a fost la un meci de calificarea la turneul final.
“Balul” a fost deschis de către Viitorul Zalău, care a început cu elan partida cu Mara Baia Mare şi a deschis scorul prin Mario Tout. Maramureşenii au egalat rapid, iar în cele din urmă s-au impus în a doua repriză. Sălăjenii nu s-au demoralizat şi în al doilea meci au reuşit o victorie mare, tocmai în faţa echipei organizatoare – FC Bihor. Cum Primavera Satu Mare a câştigat în faţa celor de la Mara, după prima zi a fazei zonale, toate cele patru echipe erau la egalitate de puncte. În acest sens şi Viitorul Zalău şi-a făcut calcule pentru calificarea la turneul final, dar pentru acest lucru avea nevoie de o victorie în partida cu Primavera Satu Mare. Din păcate, la cel mai important meci de la faza zonală, tehnicianul nu a putut conta pe doi jucători importanţi, stop_coloana este vorba de Andrei Jula şi Lucian Sână. Cu toate acestea, zălăuanii s-au jucat şansa, însă sătmărenii au fost mult mai motivaţi şi au jucat mai exact, în timp ce Viitorul a ratat câteva ocazii clare, printre care şi o lovitură de la 7 m. Până la urmă, Primavera a câştigat partida cu un scor dur, dar cea care s-a calificat la turneul final a fost tocmai FC Bihor, formaţie pe care Viitorul a învins-o în partida directă.

Rezultatele înregistrate la faza zonală de la Sântandrei:

Mara Baia Mare – Viitorul Zalău 2 – 1
Primavera Satu Mare – FC Bihor 2 – 3
 Viitorul Zalău – FC Bihor 2 – 1
 Mara Baia Mare – Primavera Satu Mare 1 – 3
 Primavera Satu Mare – Viitorul Zalău 4 – 0
 FC Bihor – Mara Baia Mare 4 – 1

Clasament: 

 1. FC Bihor Oradea 3 2 0 1 8 – 5 6p
 2. Primavera Satu Mare 3 2 0 1 9 – 4 6
 3.Mara Baia Mare 3 1 0 2 4 – 8 3
 4. Viitorul Zalău 3 1 0 2 3 – 7 3

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *