Un videoclip care arată „eficiența” unui dispozitiv intrat în dotarea polițiștilor a devenit viral pe internet. Obiectul, care ar trebui utilizat pentru a sparge geamurile autoturismelor, se strică la prima folosire, iar geamul rămâne intact.

Dispozitivul a intrat în dotarea polițiștilor după incidentul din capitală, când un șofer a sfidat un echipaj de poliție și unul de jandarmi, plecând liniștit de pe loc în ciuda încercărilor oamenilor legii de a-l opri. S-a încercat atunci, zadarnic, și spargerea unuia dintre geamuri, cu pumnul. După întâmplarea care le-a adus polițiștilor numeroase critici, s-au luat măsuri, după cum povestesc chiar sindicaliștii din sistem.

„După incidentul din București, șefii s-au grăbit să ia <măsuri>, în stilul caracteristic, și au dotat polițiștii cu dispozitive de spart geamuri. Ridicolul situației este reprezentat de faptul că după numai câteva zile de la distribuirea <dispozitivelor>, adică un plastic ce avea încorporat o bucată de metal, acestea au fost retrase urgent.

Motivul este simplu, nu numai că nu puteau sparge un geam cu această <chinezărie> dar după câteva lovituri în geam se rupea plasticul și pica metalul”, spun sindicaliștii de la Europol, care au postat filmarea în mediul online.