Val de aer tropical peste România. Final de martie cu temperaturi de vară

În aceste zile, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și nord-estice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în nord- estul teritoriului. Spre weekend, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod obişnuit acestei date, în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi ploi local, în jumãtatea de nord-est şi izolat în restul teritoriului. La altitudini foarte mari vor mai fi ninsori slabe. Vântul va avea temporar intensificãri în sud, centru şi est, precum şi la munte, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest, sud-vest, sud și în sud-est.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare mai ales la altitudini mari la munte şi în sudul Banatului, unde rafalele vor depãşi 55…70 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între -7 grade în estul Transilvaniei şi 11 grade în sudul Banatului. Cu totul izolat va fi ceaţã, iar în nordul, centrul şi estul ţãrii se va produce brumã.

Prima săptămână din luna aprilie va aduce temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țara, transmite Administrația Națională de Meteorologie.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *