Farmaciile au primit primele variante de vaccin antigripal, Vaxigrip şi Influvac, pentru adulţi şi pentru copii, cu tulpinile din anul acesta, și se așteaptă distribuirea vaccinului Fluenzul, varianta intranazală pentru copii.
Medicii recomandă ca vaccinarea să se facă cât mai repede, fără a aștepta sezonul plin de răceli, viroze, gripe.
La fel ca anul trecut, cei care doresc să se imunizeze împotriva gripei trebuie să meargă la medicul de familie pentru rețeta electronică, după care ridică vaccinul din farmacie sau se imunizează direct în farmacie, dacă este una autorizată pentru vaccinare.
Pacientul se poate întoarce imediat la medicul de familie pentru a-i fi administrat vaccinul sau este obligat să-l transporte și să-l depoziteze până la administrare în condițiile de frig prevăzute de norme.
Persoanele vârstnice de peste 65 de ani, copiii până la 18 ani, bolnavii cronici de peste 45 de ani și gravidele sunt categoriile de populație care beneficiază de compensare 100 la sută.
În cazul persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani şi mai mică de 65 de ani care nu suferă de nicio boală şi vor să se imunizeze vaccinul este compensat 50 la sută, adică trebuie să achite jumătate din costul acestuia.
“Vaxigrip are preţ impus de 68 de lei, Influvac, preţ impus, 64,48 lei. Fluenzul va fi puţin mai scump, pe la 124 de lei, dar acolo fiind pentru copii majoritatea îl vor lua în regim compensat 100 la sută”, a anunțat Beatrice Speteanu, farmacist şi membru al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor din România.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat zilele trecute că, în contextul în care începe sezonul gripal, populaţia trebuie să se adreseze medicilor de familie pentru a primi prescripţia pentru acest ser.