Vaccinul anti-COVID-19 adaptat ajunge în România la finalul lunii noiembrie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, la finalul lunii noiembrie, vor sosi în ţară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la variantele Omicron BA4 şi BA5. Odată cu primirea noilor doze de vaccin, doritorii se vor putea imuniza la cabinetele medicilor de familie care oferă acest serviciu medical pacienților, dar și în centrele de vaccinare din spitalele din țară.
“Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră.

Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila, duminică, citat de Agerpres.
Oficialul Ministerului Sănătății a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza “un vaccin adaptat” şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră, la fel ca vaccinarea antigripală.
“Eu, personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat ministrul.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *