USR Sălaj acuză Guvernul Ciolacu că distruge afacerile din România. „Numărul firmelor dizolvate în România a crescut alarmant în primele 5 luni ale acestui an. De la 16.608 în aceeași perioadă a anului trecut, s-a ajuns la 19.229 de firme dizolvate”, atrag atenția reprezentanții formațiunii politice.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, în perioada ianuarie – mai, în București, de exemplu, s-au dizolvat 4.038 de firme (creștere cu 14,59% față de aceeași perioadă a anului trecut). În județul Ilfov figurează 1.082 de firme dizolvate (creștere cu 48,22%), în Cluj apar 1.017 firme dizolvate (creștere cu 22,97%), în Constanța s-au dizolvat 998 de firme (creștere cu 28,77%), iar în județul Iași figurează 744 de firme dizolvate în primele 5 luni ale anului în curs (creștere cu 39,59%).

„Atunci când ai o guvernare care urăște mediul de afaceri și un ministru al Finanțelor care crește taxele peste noapte, acestea sunt rezultatele”, acuză USR.

La nivelul județului Sălaj, în perioada 1 ianuarie -31 mai 2024, s-au dizolvat 181 de firme, față de 179, în perioada similară a anului trecut. Numai în luna mai, s-au dizolvat 29 de firme sălăjene.

USR-iștii critică Guvernul și pentru scumpirile de luna aceasta.

„1 iulie 2024 a adus noi scumpiri la carburanți, iar acest lucru va atrage creșteri de prețuri în lanț. Iar în loc să reducă cheltuielile inutile și să sprijine economia, PSD-PNL continuă să îi împovăreze pe români. Guvernul a decis să crească acciza la carburant, ceea ce înseamnă că statul câștigă zilnic încă 6 milioane de lei din buzunarele românilor. Jumătate din prețul plătit la pompă sunt taxe și accize! În loc să reducă taxele și să ajute salariații și antreprenorii, Guvernul alege să crească povara fiscală”, spun reprezentanții formațiunii politice.

USR face apel la PSD-PNL să „oprească risipa banilor publici și să folosească resursele în interesul cetățenilor, să reducă taxele pe muncă pentru a recompensa munca cinstită și a crește salariile, să atragă cele 28 de miliarde de euro din PNRR pentru digitalizarea școlilor, construirea de spitale și finalizarea autostrăzilor, să direcționeze banii în investiții, nu în împrumuturi, și să dereglementeze prețurile la energie și să încurajeze investițiile în capacități noi de producție”.