Un zalauan a murit inecat la Baile Boghis

Un barbat de 64 de ani din Zalau s-a inecat ieri la amiaza in strandul de la Baile Boghis. Tragedia s-a produs in timpul evenimentului Pool Party, in jurul orei 13.00. Organizatorii evenimentului sustin ca barbatul a facut atac cerebral si a cazut in apa. “La noi a venit cineva sa ne anunte ca s-a impiedicat de un barbat cazut sub apa. A facut atac cerebral, din ce ne-au spus medicii. Am sunat la SMURD care a venit in cinci minute si apoi a venit si o ambulanta. Medicii l-au resuscitat, dar nu se stia cat a stat sub apa, probabil a stat mai mult timp. De aici a plecat cu puls”, ne spune S.H., unul dintre organizatorii evenimentului. De la Boghis barbatul a fost transportat la Urgenta unde a decedat.

Serviciul Judetean de Ambulanta Salaj ne-a comunicat ca la fata locului a ajuns o ambulanta de la statia din Simleu Silvaniei, care a facut primele manevre de resuscitare. “Pacientul a fost dus la CPU Simleu si de acolo a venit o alta ambulanta pentru a stabiliza pacientul. Noi l-am transportat la UPU Zalau cu puls”, ne-a spus Liviu Varga, purtatorul de cuvant al Serviciului Judetean de Ambulanta Salaj.

Lia Stanca, detinatorul Bailor Boghis, pe care le detine impreuna cu fostul ministru Elena Udrea, ne-a comunicat ca strandul are patru persoane care supravegheaza bazinele si ca nu stie sa ne spune de ce nu au intervenit pentru ca nu a fost in statiune in acea zi. “Avem patru persoane care supravegheaza permanent bazinele, in special pe cel cu apa mai mare”, spune Lia Stanca.

Directorul DSP, Ligia Marincas: “La Boghis sunt 2 persoane pentru prim ajutor. DSP nu mai da autorizatii, doar verificam calitatea apei”.

Ultima ora! Victima este Chirila Ioan. Spitalul Judetean spune ca trupul victimei este la Medicina Legala pentru efectuarea necropsiei. Victima a decedat la UPU Zalau in stop cardio-respirator dupa ce a avut un atac cerebral. SJA Salaj ne-a mai spus ca la Boghis era un medic care facea baie si care a ajutat la resuscitarea victimei. Victima a avut probleme cu glicemia. Codruta Puscas, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean spune ca la ora actuala politia investigheaza moartea suspecta si nu ne poate da mai multe informatii.

Vom reveni cu detalii

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *