decembrie 2, 2022

Un şofer băut a provocat un grav accident pe bulevard

O fetiţă de nouă ani şi mama ei au fost rănite


Un grav accident de circulaţie a avut loc duminică după amiaza la ora 16.30 pe bulevardul Mihai Viteazul, lângă Platoul de Marmură din faţa Prefecturii, chiar înainte de începerea spectacolului susţinut de cunoscutul hip-hoper CRBL cu ocazia „Serbărilor Normalităţii”.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Zalău, căruia poliţia îi dă doar iniţialele numelui, D.Ş., a lovit din spate autoturismul condus de Bogdan C., din cauza neadaptării distanţei corespunzătoare faţă de autoturismul din faţă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
În urma impactului, pasagerele din autoturismul condus de D.Ş. au fost rănite grav şi transportate la spital de ambulanţa care era de veghe la spectacolul de pe platou. Victimele au stop_coloana fost o fetiţă de doar nouă ani, Egri A., care a suferit un traumatism cranian, şi mama acesteia, în vârstă de 45 de ani, cu un traumatism la piciorul drept.
Şoferul vinovat de accident a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind pozitiv. S-a constatat că avea o îmbibaţie alcoolică de 1,03 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală.

 

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *