Un medic din Zalău tratează cancerul cu ajutorul inteligenței artificiale

Peste 16.000 de pacienţi oncologici din întreaga ţară au beneficiat de tratament administrat cu sprijinul Inteligenţei Artificiale, prin intermediul unei platforme la care au aderat până în prezent 45 de unităţi medicale din sistemul sanitar de stat, dar şi privat.

“Docviser”, prima platformă inteligentă dedicată oncologiei din România, a fost realizată de medicul oncolog Alexandru Iliescu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, şi de o companie software din Cluj-Napoca, ea putând fi accesată atât de la un calculator de birou, cât şi de pe telefon printr-o aplicaţie dedicată, scrie Agerpres.

“Sunt 45 de unităţi medicale care au cont la noi în platformă şi suntem în creştere, pentru că există un interes crescut al colegilor. Am ajuns acum ca pe platformă să avem peste 3.600 de pacienţi oncologici, cu peste 16.000 de tratamente care au fost administrate prin platformă şi nici nu mai ştiu câte comisii terapeutice făcute. Avem clinici partenere, avem atât spitale judeţene, cât şi spitale private şi chiar avem nişte instituţii mari, precum Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, spitale din Satu Mare, Galaţi, Braşov, Oradea, Spitalul Municipal Cluj, Spitalul Judeţean Cluj, deci cumva de prin toată ţara”, spune medicul Alexandru Iliescu.

Potrivit acestuia, platforma integrează circa 500 de scheme de tratament şi are avantajul că aduce în acelaşi loc tratamentul, medicii, farmaciştii şi asistenţii care trebuie să aplice acest tratamente, alături de tot istoricul medical şi datele despre pacient.

“Din punctul meu de vedere, sunt multe spitale care au medici excepţionali, care pot să-ţi dea cel mai bun tratament, dar tu dacă nu te asiguri că recomandarea acelui medic ajunge şi în vena pacientului, restul circuitului e aproape cam cu zero, cu toată gândirea şi expertiza acelor doctori. Noi asta am făcut: am dus mai departe tipul ăsta de abordare. Am integrat farmacia în platformă, iar în momentul în care noi validăm o schemă de tratament, cu un singur click, ea ajunge la farmacia spitalului. Ulterior, în momentul în care medicaţia este pregătită, se printează automat etichete cu fiecare medicament, cu explicaţii legate de administrare şi se lipesc pe flaconul în care s-a făcut dizolvarea. Farmaciştii, când termină, trimit informaţia către asistenţi care, cu informaţia din aplicaţia mobilă sau aplicaţia de pe calculator, aplică schema de tratament a pacientului X, aşa cum a fost ea preparată”, explică directorul medical al spitalului din Zalău.

Doctorul subliniază faptul că toată această digitalizare economiseşte foarte mult timp şi dă o predictibilitate inclusiv pentru necesarul de medicamente pe care spitalul trebuie să le aibă în stoc şi pentru bugetul aferent tratamentelor oncologice. Platforma permite farmaciştilor şi un calcul precis al cantităţilor de medicamente ce se utilizează zilnic, ceea ce duce la economii importante, prin optimizarea utilizării medicaţiei.

Pe de altă parte, şi pacienţii pot avea acces la platformă, unde pot încărca documente sau pot vedea tratamentul pe care îl urmează şi datele lor medicale, în cazul în care doresc şi o a doua opinie.

Un element important al platformei este asistentul virtual, un sprijin esenţial pentru specialiştii care lucrează cu această aplicaţie.

“Ideea e că digitalizarea, cum o văd eu şi cum o vede echipa cu care lucrăm în acest în acest proiect, presupune nu doar a avea numai nişte baze de date, nu vreau să le zic sterile, dar cumva aşa, imobile. Trecem la o gestiune integrată a informaţiei şi aici avem partea de asistent de inteligenţă artificială în platformă. El ştie să traducă orice text pe care noi îl introducem, scanat sau fotografiat. E foarte uşor să discutăm cu asistentul virtual. El navighează prin suma documentelor pe care noi le avem şi extrage doar informaţia care ne interesează”, precizează medicul Alexandru Iliescu.

Un alt aspect, la fel de important, este faptul că prin expertiza celor peste 100 de medici înscrişi pe platformă se validează scheme de tratament pentru pacienţii oncologici şi există o practică unitară.

În România, numărul de cazuri noi de cancer a fost cu 21% mai mare în 2023 comparativ cu anul anterior, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică. Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer preciza, în luna ianuarie, într-un comunicat de presă, faptul că numărul persoanelor cu cancer din România, aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000. Cele mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate sunt, potrivit sursei citate, cancerul de prostată, cancerul pulmonar, cancerul de sân şi cancerul colorectal.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *