februarie 9, 2023

Bunicul, cu parul nins de ani sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? Numara florile de salcam care cad. Deodata, limba bunicului e rupta de veselia nepotilor, care-l imbratiseaza, ii saruta obrajii cu drag, jucandu-se si mangaindu-i mustatile lungi si albe. Bunicul e fericit si asteapta in liniste sfarsitul zilelor sale, multumit ca lasa in urma sa vesnicia. Aceasta stare de multumire si de impacare cu batranetea, poate fi o realitate dar si o amagire. “Cand mori, spunea parintele nostru Nicolae Iorga, nu te uita la intunericul dinainte, ci la lumina ce o lasi in urma ta. Si te vei stinge cu zambetul pe buze”. Dar realitatea zilelor noastre dovedeste ca mosii nostri, batranii nostri parinti au devenit o pacoste pentru cei care le-au dat viata, i-au crescut cu dragoste si le-au instarit cu multe sacrificii prosperitatea existentei lor.
“Cine nu are batrani, sa-i cumpere”, scria cu intelepciune carturarul V.A.Urechea, cu doua secole in urma, ca astazi sa constatam ca batranii nostri au devenit o pacoste pentru societate. Multi ar dori sa aiba o “tara fara batrani”, ca sa le fie lor bine, sa nu mai poarte povara batranetilor lor, lasandu-i dezmosteniti in azile de noapte, in gari, in subsolurile blocurilor, in canale, in voia sortii si a lui Dumnezeu.
Deunazi, l-am intalnit in gara pe baciul Isidor, marturisindu-mi ca a implinit 77 de ani, traindu-si ultimele zile unde va da Domnul. Isidor, o mana de om, cu fata si mainile stafidate, obosit de atatia ani, cu cei patru dinti pe care-i mai avea, infuleca o jumatate de paine, primita ca mila de la un calator. Isidor isi impartea painea cu cei doi caini ai garii, si ei flamanzi si bolnavi, ca si vremelnicul stapan. Candva, Isidor a avut familia sa. Harnica a fost Florica – nevasta-sa, dar pacat ca a murit la 50 de ani de oftica. A ramas Isidor cu casa mare, cu sura, cu ograda mare, cu acareturi si multe vite, dar si cu o fata si doi feciori. Facandu-se mari, fiecare a plecat in lume, impartindu-si agoniseala parintilor, a lui Isidor si-a trecutei in vesnicie Florica. Isidor a ramas singur, fara sprijin, in gara, cu cei doi maidanezi si cu mila calatorilor. Din gara, Isidor nu mai asteapta pe nimeni, copiii i-au vandut partea lui, l-au uitat de tot si isi asteapta sfarsitul, adica moartea cu coasa si naframa ei neagra. Trenurile au plecat, gara e pustie, iar Isidor, inghesuit pe banca, simte caldura cainilor ce-i incalzesc picioarele. Stie ca gerul din gara, ce crapa pietrele, ii va cuprinde si oasele, ii va ingheta si sangele si apoi va muri in caldura, ca Fata cu chibrituri din povestea Nordului. Batranete, haine grele!
Intamplator vizitand un prieten la un spital, am vazut, intr-un hol, mai multi bolnavi asteptand sa fie vazuti de medic. Figuri apatice, deznadajduite, disperate, cu frica de moarte, asteptau Salvatorul. Erau de toate varstele, mai multi barbati decat femei. Printre acestia, am zarit, chinuit de boala, un fost coleg invatator, acum pensionar. Batranul invatator, cu nume de floare – Viorel, aproape de 80 de ani, venise cale de peste 60 de km la medic sa-si tamaduiasca suferinta si eventual sa mai vada cateva rasarituri de soare. Vroia batranul Viorel sa mai traiasca sa-si vada nepotul medic. Rand pe rand, asistenta isi chema pacientii in cabinet, nu fara a trage cu ochiul la protejatii ei, favorizandu-i la consultatie. Batranului invatator Viorel ii trecuse demult randul, caci asistenta il ignorase. Era prea batran si prea bolnav ca asistenta sa-i trezeasca interesul. Spre sfarsitul consultatiilor, asistenta il observa pe Viorel care astepta sa fie primit de medic. Dar, stupoare, asistenta – ce-i fusese lui Viorel eleva – exclama cu surprindere: “Domnule invatator! Extraordinar! Inca mai traiesti? Eram convinsa ca ai murit demult!” “Mai traiesc, doamna, ce sa fac, Dumnezeu bunul inca ma mai tine!” Pe obrazul batranului invatator, din ochi au aparut cateva cristale de lacrimi. “Tarana si umbra suntem”, ar spune poetul latin Horatiu.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut