UDMR vrea să transforme prefecții în demnitari publici

3
775

UDMR solicită delimitarea funcțiilor politice de cele publice și propune transformarea prefecților în demnitari publici. În prezent, aceștia sunt considerați înalți funcționari publici.

În opinia UDMR, prezentarea prefecților ca fiind “apolitici “ este pură ipocrizie, în contextul în care ei reprezintă în teritoriu un guvern evident politic.

Un proiect în acest sens a fost prezentat, în primă lectură, în ședința Executivului din 30 decembrie, de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Acesta a precizat că în perioada următoare reprezentanții formațiunii din care face parte vor aștepta avizele şi propunerile, observațiile ministerelor de resort şi ale tuturor autorităţilor care trebuie implicate în circuitul de avizare şi, în momentul în care vor avea o formă finală, o vor prezenta Guvernului.

“Această chestiune prevăzută în programul de guvernare va fi promovată din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru că este necesară. Pentru că acele, dacă vreți, tertipuri care au avut loc de-a lungul timpului, prin care oameni care au venit din sfera politică au ajuns prin concursuri în diverse funcții publice, vor trebui eliminate și va trebui să clarificăm acest lucru. Drept urmare, noi propunem Guvernului – și încă o dată specific, în prima lectură am propus textele în acest sens – ca statutul prefectului și subprefectului să fie modificat – și față de situația actuală, în care ei sunt înalți funcționari publici, dar știm, de fapt, de unde vin – să devină funcție de demnitate publică. Pe lângă programul de guvernare, pentru care am primit mandat din partea Parlamentului, avem încă patru argumente solide pentru a face această modificare. În primul rând, în Constituția României, în articolul 123, alineatul 2, se specifică foarte clar că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, ceea ce înseamnă că orice guvern – nu numai cel actual ci și guvernele care au fost și guvernele care vor mai fi – este politic. Guvernul este politic, fiind votat politic de o majoritate existentă în parlament, reprezentantul guvernului în teritoriu nu poate fi decât politic. Această situație pe care am avut-o sau o mai avem și astăzi este o ipocrizie din acest punct de vedere, o chestiune pe lângă care s-a trecut întotdeauna și care va trebui să ia sfârșit, lucrurile trebuie să fie foarte, foarte clare. Avem, de asemenea, o Hotărâre de guvern 525, prin care s-a aprobat Strategia de dezvoltare a funcției publice, care prevede expresis verbis această chestiune, această schimbare a statutului prefecților. Prevede clar că prefectul va deveni din înalt funcționar public, demnitar, şi va avea funcție de demnitate publică. De asemenea, avem corespondența cu Comisia Europeană, cu autoritățile abilitate în domeniul administrației, care în perioada 2017-2019, în răspunsurile pe care le-au oferit Guvernului, respectiv ministerului de resort, au spus același lucru: delimitați categoria și nivelul politic de nivelul funcționarilor publici și, inclusiv legat de statutul prefecților – aceeași abordare. Deci, practic, avem și de aici un punct de vedere favorabil. Şi nu în ultimul rând, avem, după cum știți, voinţa Parlamentului din 2018, unde cu o largă majoritate, a aproape tuturor forțelor politice, s-a votat acest statut, care ulterior a fost schimbat prin ordonanță de urgență și s-a mers cu altă soluție, de a păstra statutul de înalt funcționar public. Deci, noi credem că această chestiune trebuie clarificată şi că situaţiile care au devenit notorii, prin care persoane care au venit din sfera politică, indiferent din ce sferă şi din ce partid, şi au fost promovate temporar, pentru că marea lor majoritate şi astăzi sunt înalţi funcţionari publici temporar, nu au acest statut prin stagii de specialitate şi nu au ocupat această funcţie prin concurs, trebuie să ia sfârşit şi noi vom propune transformarea prefecţilor în demnitari publici”, a afirmat Cseke Attila.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.