UDMR acuză PSD și PNL că încurajează traseismul politic

UDMR acuză PSD și PNL că încurajează traseismul politic, provocând astfel instabilitate în administrațiile locale. Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, spune că formațiunea din care face parte a depus în parlament o propunere de modificare a legislației, care să nu mai permită primarilor să se transfere de la un partid la altul fără a-și pierde mandatul, dar aceasta nici măcar nu a fost pusă pe ordinea de zi.

În prezent, cei care dețin în prezent un mandat pot să candideze din partea unui alt partid la alegerile locale din 9 iunie. Primarii se pot transfera de la un partid la altul până pe 30 aprilie, termenul limită de depunere a candidaturilor, fără a-și pierde actualul mandat.

„Schimbarea partidelor politice nu este corectă pentru alegător. Dacă cineva a fost votat primar sau președinte al consiliului județean în culorile unui anumit partid, aderarea la un alt partid ar trebui să ducă la pierderea mandatului. UDMR nu este de acord cu acest lucru, iar noi am depus o propunere de modificare la Senat. Proiectul nu a fost însă pus pe ordinea de zi de către majoritate, așa că va trece fără discuții. UDMR susține și în Camera Deputaților necesitatea modificării regulamentului, întrucât nu jocurile politice sunt importante, ci funcționarea administrației publice și cetățeanul”, a declarat Cseke Attila.

Alegerile locale vor avea loc în data de 9 iunie, împreună cu alegerile pentru Parlamentul European. Mandatul actualilor primari, consilieri locali și județeni și președinți de consilii județene va dura însă până în toamnă, atunci când vor începe, de altfel, și mandatele celor nou aleși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *