octombrie 4, 2022

TSD Zalău: Maraton de minifotbal în weekend, la Cupa Tineretului

Nouă echipe s-au înscris la Cupa Tineretului, un maraton de minifotbal organizat de Tineretul Social Democrat (TSD) Zalău. Evenimentul care se va desfășura sămbătă și duminică, 13-14 august, este unul cu scop caritabil, iar fondurile care se vor aduna vor fi donate unei familii tinere din Sălaj rămasă fără locuință în urma unui incendiu.

Cupa Tineretului se va desfășura la Baza Sportivă Onix din cartierul Traian și este dedicată tinerilor cu vârsta până în 35 de ani.

Până miercuri, termenul final de înscriere, și-au anunțat participarea în competiție echipele Dia Guard Cipricom Marisa, Fan Courier, Bad Boys Zalău, TDI, TSD Jibou 94, Brădet SQD, Viitorul Zalău Old Boys, TSD Zalău, Sport Activ DB.

Sâmbătă, meciurile încep la ora 10.00. Primii care intră în competiție sunt Dia Guard – Bad Boys (10.00-10.55), apoi TDI – Bradet SQD (11:00 – 11:55), Viitorul Zalău Old Boys – Sport Activ DB (12:00 – 12:55). Între orele 13.00 și 15.00 este pauză competițională, urmând ca după-amiaza să se desfășoare meciurile dintre Fan Courier – Bad Boys (15:00 – 15:55), TSD Jibou 94 – Brădet SQD (16:00 – 16:55), TSD Zalău – Sport Activ DB (17:00 – 17:55), Dia Guard – Fan Courier (18:00 – 18:55), TDI – TSD Jibou 94 (19:00 – 19:55), ultimul meci fiind între Viitorul Zalău Old Boys – TSD Zalău (20:00 – 20:55).

Semifinalele sunt programate să se desfășoare duminică, 14 august, între orele 10.00-10.55 prima semifinală, respectiv 11.00-11.55, cea de-a doua semifinală.

Organizatorii au programat finalul evenimentului pentru duminică seara, începând cu orele 20.00. Finala mică se va desfășura între orele 20.00 – 20.55, iar finala mare, între 21.00 – 21.55.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 22.00.


Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.