octombrie 7, 2022

Trei zile de ”Ecouri Meseșene”, la început de septembrie

Ajuns la cea de-a 46-a ediție, fiind cel mai longeviv festival de folclor, ”Ecouri Meseșene” va reuni, în perioada 2-4 septembrie 2022, ansambluri folclorice și interpreți îndrăgiți pe trei scene sălăjene – Zalău, Jibou și Crasna.

Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că ediția din acest an va înregistra o premieră. Va fi prima dată când, în toate cele trei zile ale festivalului, spectacolele folclorice vor avea loc numai în spații închise.

Organizatorii, Centrul de Cultură cu sprijinul Consiliul Județean Sălaj, au pregătit un program divers și inedit. Vor evolua pe scenele din Țara Silvaniei, confirmând deja participarea, ansambluri din județele Sălaj (Meseșul și Pororlissum) și Cluj (Dor Transilvan), dar și din Ungaria, Bulgaria și Serbia.

Printre interpreții renumiți care au confirmat participarea până acum se regăsesc Marius Ciprian Pop, Mariana Anghel, Mihaela și Ciprian Istrate.

Festivalul va debuta vineri, 2 septembrie, cu un spectacol pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău, iar sâmbătă, 3 septembrie, vor avea loc spectacole la Casa Orășenească de Cultură Jibou și la Crasna. Duminică, ultima zi de festival, va aduce iubitorii de folclor la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, începând cu ora 17.00.

Potrivit lui Daniel Săuca, programul final al Festivalului ”Ecouri Meseșene” va fi anunțat săptămâna vitoare și, cel mai probabil, intrarea la toate spectacolele va fi liberă.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.