decembrie 2, 2022

Transportatorii luptă cu şanse mici impotriva RCA-ului scump şi a supraacizei din combustibil

Mii de taxiuri, camioane şi autobuze au blocat ieri de dimineaţă traficul în Capitală, pentru a cere reducerea tarifului RCA şi eliminarea supraaccizei din preţurile carburanţilor începând din ianuarie 2016. Delegaţia transportatorilor invitată la negocieri la Guvern a ieşit după mai bine de două ore, liderii protestatarilor arătându-se dezamăgiţi pentru că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor şi anunţând că vor continua discuţiile privind RCA, iar protestele ar putea fi reluate de anul viitor.
Vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Mihai Viorel Ghişa, a declarat pentru Mediafax că transportatorii plătesc sume exorbitante şi nu primesc nimic în schimb.
“O să ajungem să ne facem RCA în altă ţară, să ne înmatriculăm în altă ţară. Nu se poate să se mărească RCA-ul cu 400 la sută, şi de anul viitor iar se va scumpi. Unde ajungem? Dăm 20 la sută la RCA, 24 la sută TVA. Din ce mai reparăm maşini, ce bani mai ducem acasă? Vrem desfiinţarea ASF, deoarece nu considerăm că îşi face treaba. Ei sunt plătiţi de asigurători, cum pot ei să îşi ia la rost şefii? Ne-au tot cerut bani pentru drumuri, la rovinietă bani de drumuri, supraacciza pentru drumuri. Unde sunt aceste drumuri? Plătim sume exorbitante şi nu avem nimic, nu avem autostrăzi, au făcut ungurii mai mult ca noi. Este inadmisibil”, a spus Mihai Ghişa.
Poliţe RCA extraordinar de scumpe
Poliţele RCA pentru şoferii tineri s-au scumpit şi cu 60 la sută din primăvară până acum. Unii asiguratori, consideraţi până nu demult cei mai ieftini de pe piaţă, au majorat brusc tarifele şi au ajuns la preţuri foarte mari pentru cei până în 30 de ani. Scumpirea a venit după ce regulile de pe piaţă s-au înăsprit pentru a evita blocajele la decontarea daunelor. Tarifele pentru asigurările RCA stop_coloana s-au majorat, în cazul tinerilor, la şase dintre cele nouă companii care emit astfel de poliţe. Pentru un şofer în vârstă de 28 de ani care locuieşte în Bucureşti şi conduce o maşină de 1.500 de centimetri cubi, asigurarea s-a scumpit din luna februarie până în august cu până la 60 la sută. Pe lângă grupa de vârstă 18 – 30 de ani, pe care asiguratorii o considera cea mai riscantă, în calculul primei atârnă greu şi vechimea maşinii.
Combustibil scump în România faţă de alte ţări
Românii sunt cetăţenii europeni care plătesc cel mai scump benzina şi motorina raportat la salariul mediu net. Astfel, un român este remunerat cu un venit mediu de 352 de euro, iar motorina o plăteşte cu 1,45 euro per litru. Mai prost decât noi câştigă doar vecinii din Bulgaria (300 de euro pe lună), dar plătesc doar 1,30 euro pe litrul de combustibil. Austriecii, spaniolii şi luxemburghezii câştigă cel mai bine în Europa. Astfel, spaniolii câştigă lunar 1.459 de euro şi plătesc 1,30 euro per litru de motorină. Ciprioţii câştigă 1.354 de euro lunar şi plătesc 1,41 euro per litru de motorină, iar luxemburghezii câştigă 3.072 de euro lunar şi plătesc pentru un litru de motorină 1,18 euro – cel mai mic preţ din Europa. În Polonia, Lituania, Estonia, Letonia şi Croaţia preţul per litru de motorină este de 1,27 euro, iar salariul mediu ajunge până la 700 de euro, conform unei analize dăcute de ProMotor.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *