noiembrie 27, 2022

Traian Pătcaș – ofițer roman ucis in mod barbar de armata cotropitoare ungurească in Zalău, după Marea Unire

Grațian Mărcuş, care era un adolescent de 16 ani la momentul Unirii României cu Ardealul din 1918, relatează în memoriile sale scrise spre sfârșitul vieții despre sfârşitul tragic al locotenentului sălăjean Traian Pătcaş, care este asemănător cu al lui Apostol Bologa, personajul principal al romanului Pădurea Spânzuraților, al lui Liviu Rebreanu.

Traian Pătcaş a fost “un erou dintre cei mulți care toți şi-au vărsat sângele pentru eliberarea Sălajului, spre a uni şi acest colț de țară cu România, potrivit hotărârilor de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”. În momentul în care a fost încorporat, Traian Pătcaş era oficiant la percepția din Şimleu. A fost trimis pe frontul din Galiția, întorcându-se la Şimleu în toamna anului 1918.

În luna ianuarie 1919, după fixarea noii linii de demarcație care stabilea granițele României de după 1918 – despre aceasta vom relata pe larg vineri, într-o ediție specială dedicată împlinirii a 97 de ani de la Marea Unire -, Şimleul se găsea înafara acesteia, fiind ocupat de către mercenarii lui Kratoffi, “un colonel austro-ungar care a adunat ostaşi fără căpătâi să lupte împotriva alipirii Transilvaniei cu România”.

În aceste condiții, locotenentul Traian Pătcaş, “ascultându-şi bătăile inimii de român, întocmai ca Apostol Bologa din Pădurea Spânzuraților, a plecat din Şimleu, în taină, noaptea, pe viscol, prin păduri şi poteci, a trecut neobservat linia demarcațională, ajungând cu bine la Zalău”. Aici el a fost primit în rândurile armatei române, purtând însă tot vechea uniformă austriacă, înfăşurându-şi doar rozeta de pe chipiu cu tricolorul românesc.

În data de 12 februarie 1919, conform relatărilor lui Grațian Mărcuş, Zalăul a fost ocupat din nou de către trupele conduse de către maiorul Mihai Gyurosics, care “a mărşăluit noaptea cu un efectiv de un batalion, făcând o incursiune la Zalău, încălcând toate convențiile privitoare la linia demarcațională”. El a folosit pretextul că venea să-şi salveze logodnica, care se găsea în Zalău.

Locotenentul Traian Pătcaş se afla pe strada Crasnei, chiar pe unde intraseră invadatorii lui Gyurosics, veniți dinspre Şimleu. La auzul zgomotului de afară, el a ieşit să vadă ceea ce se întâmplă. Şi-a dat seama de pericolul iminent, însă, din păcate, era prea târziu. Soldații invadatori l-au observat şi l-au recunoscut după însemnele de pe uniformă că era un fost ofițer al armatei austro-ungare care trecuse de partea armatei române. “L-au bătut sălbatic cu patul puştii”, spune Grațian Mărcuş. Toate acestea se petreceau la podul de pe Valea Zalăului. L-au dus în curtea vechii primării, unde era închisoarea polițienească. Deşi lovit crâncen, continua să-şi blesteme ucigaşii, cu urlete groaznice. Auzind aceste urlete, maiorul Gyurosics a întrebat ce se întâmplă, cine urlă. Când i-au spus numele ofițerului, şi-a ieşit din fire, – cum, chiar el, Pătcaş, cu care am luptat împreună în 14 lupte pe frontul galițian – a exclamat liderul armatei cotropitoare. Şi-a scos revolverul și l-a dat soldaților, spunându-le – Cu acesta să-l împuşcați! Traian Pătcaş, după cum relata Grațian Mărcuş, “ca şi mulți alții şi-a vărsat sângele pentru încercarea de a ieşi din robia de 10 sute de ani, cum spunea Bărnuțiu”.

Despre moartea lui Traian Pătcaş, conform relatărilor lui Grațian Mărcuş, s-a auzit şi la Bucureşti, marele istoric Nicolae Iorga crezând că şi Gheorghe Pop de Băseşti ar fi murit în împrejurări asemănătoare. A aflat apoi că linia demarcațională era cu câțiva kilometri mai încolo de Băseşti şi că marele om politic sălăjean a închis ochii liniştit.

Tot în luna februarie 1919, la Şimleu au fost arestați membrii Sfatului Național Român, în frunte cu vicarul Alexandru Gheție, Alexandru Aciu şi cu Coriolan Meseşan, comandantul Gărzii Naționale Române din Şimleu.

La data de 12 februarie a fost arestat şi Grațian Mărcuş, deoarece “elev de liceu fiind am dat un concurs entuziast conducerii Sfatului Național Român”. El a fost închis în pivnița liceului şi păzit de către o santinelă.

Alexandru Aciu, care venise de pe front cu gradul de căpitan şi față de care autoritățile “aveau respect”, s-a dus la comandamentul batalionului şi i-a spus să-l elibereze şi că garantează pentru el. Astfel, Grațian Mărcuş – elev în clasa VII de liceu, corespunzător clasei a XI a de astăzi – a fost eliberat, la fel ca şi ceilalți fruntaşi politici ai românilor din zona Şimleului, care au fost şi ei eliberați, provizoriu, cu obligația de a se prezenta în fiecare zi la comenduire.

32 de fruntași români din Șimleu au fost deportați în Ungaria

În momentul în care armata română a înaintat spre Tisa, fruntașii români din șimleu și din satele dimprejur au fost arestați și închiși în temnițele din Ungaria. În total au fost deportați 32 de ostatici, ei fiind închiși la Nyregyhaza și la Budapesta. Printre ei se găsea și Clara Maniu, mama lui Iuliu Maniu, și o parte din familia sa, care rămăsese la Bădăcin.
Grațian Mărcuș a scăpat de arestare, fiindcă el s-a ascuns “și nu au avut vreme să mă caute”.
A venit însă ziua de 17 aprilie 1919, când, după cum relata Grațian Mărcuș, “a răsărit soarele libertății deasupra șimleului, pentru că după o luptă de două zile au fost alungați acești soldați fără căpătâi care au vrut ca să oprească istoria din mers”. Astfel, “șimleul Silvaniei a fost fericit că i s-a împlinit visul de veacuri. A ajuns să vadă libertatea și Unirea cu România”.
Armata română a intrat în acea zi în șimleu și a fost primită cu steaguri tricolore românești în piața din centrul orașului. “Cu masă întinsă, cu o bucurie extraordinară, unde s-a adunat Reuniunea Femeilor Române Sălăjene, a cărei prezidentă era Emilia Pop, născută Mărcuș, mătușa mea și alte doamne și tinere, și populația, așa că a fost o sărbătoare de neuitat la poalele bătrânei Măgure a șimleului”, scrie Grațian Mărcuș.
Fruntașii politici din zona șimleului arestați și duși în Ungaria au fost eliberați pe data de 23 mai 1919, la Tiszafured, în urma unui schimb de ostatici.

Documentația și paragrafe din articol aparțin doctorului în istorie Marin Pop, șef de secție la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și președintele Fundației “Corneliu Coposu” Sălaj. Articolul lui Marin Pop a fost publicat în Alma Mater Porolissensis, anul IV, numărul 13-14, 2003, la paginile 38 – 43, cu titlul “Sălajul și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în memoriile lui Grațian C. Mărcuș”.

%MCEPASTEBIN%

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *