Colegiul Național “Silvania” Zalău este primul în topul liceelor din Sălaj după rata de promovare de la examenul de Bacalaureat, cu un grad de reușită de 99,1%.

Pe locul secund se clasează Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, cu o rată de promovare de 96,8%. Podiumul este completat de Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, cu o rată de promovare de 94%.

Potrivit datelor centralizate de bacplus.ro, Colegiul Tehnic „Alessandru Papiu Ilarian” Zalău ocupă poziția a patra – 80,6% rată de promovare, fiind urmat de Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău -75,9% rată de promovare.

Referitor la mediile obținute pe unitate de învățământ, CNS Zalău are media cea mai mare – 8,80, în timp ce la Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei media a fost 8,21, iar la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău media obținută este 8,19.

La coada clasamentului se află Liceul Tehnologic nr. 1 Sărmășag, unde rata de reușită la Bacalaureat a fost zero, media obținută la nivelul unității de învățământ fiind 5,22.

Rate de promovare foarte scăzute s-au înregistrat la Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda – 9,1%, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău -13%, Liceul Tehnologic nr. 1 Surduc -16,7%, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău -20,4%, Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” Șimleu Silvaniei -23,4%,

La nivel național, în Topul liceelor după rata de promovare, CNS Zalău este pe poziția 112, respectiv locul 109 după media obținută la nivel de unitate de învățământ, din 1.454 de licee.

Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Zalău este pe poziția 208 după rata de promovare

Anul acesta, 67 de licee din România au avut rată de promovare de 100% la Bacalaureat, în timp ce 50 de licee au înregistrat promovare zero.