A fost agitație mare marți, 22 august, pe șoseaua de centură a Zalăului. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a revenit, așa cum a promis acum două săptămâni, să pună presiune pe constructor, alături de directorul CNAIR, Cristian Pistol.

La vizita de lucru au fost prezenți și directorul general al CFR, Ion Alexandru Simu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Lucian Bode, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, viceprimarii Nicolae Fazakas și Teodor Bălăjel, administratorul public Călin Forț.

Realitatea din teren este simplă: lucrarea trebuia să fie deja finalizată, dar e gata doar pe jumătate.

Oricum, toți cei prezenți, indiferent de funcție și de culoarea politică, au subliniat importanța acestui obiectiv atât pentru municipiu, cât și pentru județ.

“La vizita pe tronsoanele de autostradă din județul nostru, domnul ministru Sorin Grindeanu a promis că va reveni în Sălaj pentru a verifica lucrările care se execută pe Varianta de ocolire a municipiului Zalău. Iată că într-un termen foarte scurt, ne-am reîntâlnit în teren pentru a găsi soluții ca acest proiect să poată fi finalizat anul viitor. Îi mulțumesc domnului ministru pentru preocuparea pe care o are ca Varianta de ocolire a municipiului nostru să poată fi dată în folosință, acesta fiind un proiect extrem de important atât din punct de vedere social, cât și economic”, a spus Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

„Varianta Ocolitoare Zalău, alături de Autostrada Transilvania, rămân două proiecte vitale pentru dezvoltarea județului Sălaj și a întregii zone de Nord-Vest a României. Împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, am făcut astăzi o vizită pe șantierul Variantei Ocolitoare Zalău pentru a analiza stadiul proiectului și pentru a discuta aspecte ce țin de implementarea acestuia cu cei direct implicați, cu antreprenorul și echipa de proiect. Mesajul a fost unul foarte clar de responsabilizare, atât pentru antreprenor, cât și pentru toți cei implicați: găsiți soluții la orice posibil blocaj, astfel încât proiectul să avanseze. Startul foarte bun înregistrat în anul 2020 când am deblocat acest proiect trebuie valorificat, pentru că transformarea prin care trece nu doar județul Sălaj, ci întreaga Românie în materie de infrastructură de transport, trebuie accelerată și gestionată în mod profesionist și cu seriozitate. Avem de recuperat decalaje istorice în materie de infrastructură de transport și nu ne permitem să ratăm cursa contra–cronometru a dezvoltării infrastructurii pe care am pornit-o. Obiectivul care ne unește trebuie să fie unul singur: Dezvoltăm România prin investiții în infrastructură!”, a declarat Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, actualmente vicepreședinte al Camerei Deputaților.

În schimb, președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu-Sălăjanu, a adus în discuție primul tronson al centurii.

„Infrastructura rutieră și, implicit, Varianta Ocolitoare a municipiului, constituie un obiectiv vital pentru dezvoltarea zonei. Mă bucur că astăzi i-am avut în Sălaj pe domnul ministru al Transporturilor, pe domnul vicepreședinte al Camerei Deputaților, reprezentanți ai CNAIR și ai autorităților locale și să văd preocupare pentru realizarea șoselei de centură. Acest lucru ne dă încredere că situația se va debloca în curând și că antreprenorul va reuși să depășească obstacolele care au generat întârzieri în derularea lucrărilor. Cred, însă, că trebuie să ne îndreptăm atenția și înspre primul tronson al Variantei Ocolitoare, întrucât, atunci când acest al doilea tronson va fi dat în trafic, Zalăul riscă să se confrunte cu o mare problemă. Mă refer aici la intersecția cu DJ 191C, cu drumul național, acolo unde se impune un pasaj care să decongestioneze traficul dinspre Baia Mare și Satu Mare, și să existe patru benzi până la această centură. Sper ca împreună să găsim soluțiile cele mai bune”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Potrivit oficialilor guvernamentali, dacă ritmul de lucru se menține, iar situația existentă pe șantier va fi deblocată, Varianta de ocolire a Zalăului va fi dată în trafic la jumătatea anului viitor.