Timișorean reținut la Zalău pentru furt

Un bărbat din Timișoara a ajuns în arestul IPJ Sălaj, după ce ar fi furat bani dintr-un local din Zalău, în noaptea de joi spre vineri.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în jurul orei 04.00, profitând de neatenția angajaților, bărbatul de 35 de ani ar fi sustras 3.100 de lei dintr-un sertar.

Vineri, 26 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj față de bărbatul care este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Acesta va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului de 35 de ani.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *