Un echipaj de jandarmi a surprins, joi, trei minori care au furat mai multe piese metalice de la o societate comercială din Zalău. „Făptuitorii, S.M. de 15 ani, S.I. de 12 ani şi S.F. de 10 ani, toţi trei din localitatea Zalău, au sustras dintr-un spaţiu aparţinand unei societăţi comerciale, cantitatea de 120 de kilograme de material feros cu scopul de a o valorifica la un centru de colectare a fierului vechi”, a declarat Cristian Bolfă, purtătorul de cuvant al IJJ Sălaj. Pe numele celor trei, jandarmii au intocmit actele de constatare a infracţiunii de furt calificat. Dosarul cu actele de constatare a infracţiuni urmează a fi inaintat Parchetului de pe langă Judecătoria Zalău.