Termen prelungit pentru evaluarea ofertelor de construire a Tunelului Meseș

CNAIR a prelungit cu încă o lună, până la data de 29 martie, evaluarea ofertelor pentru construirea lotului de pe Autostrada Transilvania care include și tunelul Meseș.

Prelungirea este motivată prin  contestația depusă de compania Makyol (Turcia) la CNSC la începutul lunii, scrie economedia.ro, o contestație care a ajuns în etapa ,,concluziilor scrise”, astfel că o decizie ar urma să vină în decurs de câteva zile.

Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cu o lungime de 41 kilometri, include și realizarea Tunelului Meseș, valoarea contractului fiind de 8 miliarde lei.

Pe 23 ianuarie 2024, CNAIR a finalizat evaluarea ofertelor tehnice și a stabilit termenul de 29  februarie pentru evaluarea financiară, termen prelungit acum cu o lună.

Potrivit datelor din contestație pe care le-a consultat Economedia, pe 26 ianuarie, în etapa de evaluare financiară, CNAIR a transmis o solicitare către Makyol pentru a justifica prețurile din oferta declarată admisibilă. Makyol nu recunoaște legalitatea clarificării CNAIR, însă a dat curs acesteia pentru a nu-i fi descalificată oferta.Cel mai probabil, CNAIR va aștepta decizia CNSC înainte de a desemna câștigătorul.

Licitația pentru construcția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș, a fost lansată în februarie 2023. Până la termenul limită, în august 2023, s-au depus 7 oferte.

Contractul pentru construcția celor 41 de kilometri, din care 2,8 kilometri de tunel, are o perioadă de implementare de 78 de luni, din care 18 luni pentru etapa de proiectare și 60 de luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.

Contractul prevede inclusiv construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km) și a Tunelului Meseș (în lungime de 2,89 km).

Valoarea estimată este de 7,48 miliarde lei fără TVA, iar finanțarea va fi asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile.

Pe surse, asocierea MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. (Leader), OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. a îndeplinit cel mai mare punctaj, câștigând contractul de proiectare și execuție.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *