Terapia prin Artă la spital a cucerit pacienții

0
379

Un desen interactiv amplasat pe holul Spitalului Județean de Urgență Zalău i-a cucerit din prima clipă pe pacienții unității medicale. Partenerii proiectului, reprezentanții SJU Zalău și Asociația comunitară Create.Act.Enjoy., s-au gândit să aducă o bucurie celor care au nevoie de servicii medicale, dar și să le ofere posibilitatea ca în timpul petrecut în unitatea medicală să se detașeze de problemele de sănătate. Au găsit soluția terapiei prin artă, iar succesul inițiativei nu s-a lăsat așteptat. În doar câteva minute de la instalarea mega-desenului, pacienții mici și mari au luat creioanele colorate și au început să deseneze.

”În primele minute de când am instalat ieri al doilea desen interactiv la Spitalul Județean de Urgență Zalău au și apărut doritorii de colorat, mici și mari. Mulțumim Alina Bradu-Pintea pentru duioșia, veselia, migala, atenția la detalii și bucuria pe care le-ai revărsat în desenele interactive special create pentru oamenii din spital.

Desenul interactiv instalat în iulie la Zalău s-a umplut de culoare în doar două săptămâni! Deschiderea spre nou, aprecierea sinceră și îmbrățișarea ideii de artă comunitară, facută împreună, spre bucuria tuturor, ne-au convins să facem mai mult decât era în planul inițial”, spun inițiatorii proiectului, Create.Act.Enjoy.

Inițiatorii proiectului sunt o asociație culturală. Sunt o echipă dinamică, oameni din ”Casa Create”.

”Ne investim cunoștințele, energia și resursele artistice în proiecte culturale, educative și de terapie prin artă. Ne inspiră comunitatea din care facem parte și contribuim activ la dezvoltarea ei prin activități comunitare și sociale, ateliere creative sau intervenții artistice. Ne caracterizează spontaneitatea, dezbaterea temelor actuale și dorința de a face bine” – așa sună prezentarea artiștilor din asociație.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.