Tentativă de omor într-un bar din Zalău

Doi bărbați au ajuns în arest preventiv, acuzați de tentativă de omor, în urma unei bătăi într-un bar de pe strada Avram Iancu din Zalău. Aceștia au snopit în bătaie doi frați, intenția lor fiind, potrivit anchetatorilor, să-i omoare.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 29 mai, după amiaza, la ora 16.00.

Potrivit procurorilor sălăjeni, “inculpatul G.C.A. a aplicat multiple lovituri cu pumnii persoanei vătămate B.A., iar după ce acesta a căzut inconștient la pământ, i-a aplicat alte lovituri cu picioarele în față. Ulterior, inculpatul G.N.D. a luat de pe masă o sticlă de 0,5 litri de bere cu care i-a aplicat o lovitură în zona capului persoanei vătămate B.T., fratele persoanei vătămate B.A., aceasta suferind leziuni la nivelul capului”.

Raportat la numărul leziunilor, obiectul folosit și zonele lezate, a rezultat intenția inculpaților de a suprima viața victimelor, au concluzionat anchetatorii.

Persoanele vătămate au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Zalău în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În 30 mai, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus măsura reținerii inculpaților pentru o perioadă de 24 de ore. În aceeași zi, inculpații au fost duși în fața magistraților de la Tribunalul Sălaj, cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul a dispus arestarea celor doi pentru 30 de zile.

Punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, precizează procurorii.

1 thought on “Tentativă de omor într-un bar din Zalău

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.