Țara Silvaniei, sub COD GALBEN de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică de vânt puternic, valabilă până vineri seara.

Se vor semnala intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, în intervalul 28 martie, ora 10.00, până în 29 martie, ora 21.00, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60-70 km/h.

În jumătatea de nord a țării, pe parcursul zilei de joi (28 martie) și în noaptea de joi spre vineri (28/29 martie), instabilitatea va fi temporar accentuată și vor fi averse, pe arii restrânse însoțite și de descărcări electrice, iar mai ales în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 15-20 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă.

O altă avertizare ANM, Cod galben de intensificări ale vântului, este valabilă în intervalul 28 martie, ora 10.00 – 28 martie, ora 20.00.

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul Munteniei, Crișana, local în Transilvania și Maramureș, în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, unde vor fi viteze în general de 55-65 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 90 km/h.

Începând de joi seara, intră în vigoare cea de-a treia avertizare a meteorologilor, Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 28 martie, ora 20.00 – 29 martie, ora 10.00

Pe parcursul nopții de joi spre vineri (28/29 martie) în Crișana, Maramureș, nord- vestul Moldovei și local în Transilvania vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h, iar în zona înaltă a Munților Apuseni și a Carpaților Orientali, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă cu privire la condițiile meteo și echipați-vă corespunzător autoturismul!

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *