Talentele ”gradinarilor”, la concurs

Peste 300 de copii prescolari din gradinitele din Zalau si imprejurimi s-au intrecut, ieri, in talente artistice, cu ocazia concursului judetean “Allegretto”, initiat si organizat de Inspectoratul Scolar al Judetului Salaj. Solisti vocali de-o schioapa, perechi de dansatori imbracati in minuscule si superbe costume populare, majorete debordand de veselie si dinamism, grupuri vocale sau trupe de dans modern cu evolutii antrenante – au demonstrat, cu totii, preocuparea educatoarelor pentru cultivarea talentului artistic al copiilor. Concursul este, de altfel, dupa cum ne-a declarat Roza Mateiu, inspector scolar pentru invatamantul prescolar, finalizarea unui proiect demarat in 2007, in parteneriat cu Liceul de Arta “Ioan Sima”, proiect prin care se propunea tocmai apropierea copiilor de muzica, prin cultivarea talentelor atat de frecvente la aceasta varsta.
Competitii similare au avut loc, saptamana aceasta, si in celelalte orase din judet (luni la Cehu, marti la Simleu si miercuri la Jibou), participand atat gradinitele din aceste orase, cat si cele din comunele invecinate. Toate evolutiile au fost apreciate de un juriu compus din inspectori scolari, educatoare si profesori de muzica, premiile acordate celor mai valoroase evolutii urmand a fi anuntate astazi.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *