Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele sălăjene, în cadrul acțiunilor desfășuratede polițiști la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 431 de sancţiuni contravenţionale și amenzi în valoare de 125.825 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 194 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 29 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șapte sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, una pentru nerespectarea culorii semaforului electric,12 pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționați 19 pietoni și 12 bicicliști, trei conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, iar 154 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 52 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare.