Suferința și caracterul

Ziua bună, dragi cititori!

Un om nu putea să vadă nici un lucru frumos și sănătos. Când într-o oază dădu de un palmier frumos și în creștere, luă o piatră mare și o așeză în mijlocul coroanei palmierului. Apoi plecă mai departe cu un zâmbet ironic. Palmierul căută să-și arunce povara, se scutură și se îndoi, dar nu reuși. Își înfipse rădăcinile mai adânc în pământ, până când acestea ajunseră la un misterios izvor de apă. Această putere din adâncimi și căldura soarelui din înălțimi îl făcură să devină un palmier regesc care putea să ridice și piatră.

După ani de zile omul trecu din nou pe acolo să se veselească cu palmierul ciung. Atunci puternicul palmier își plecă coroană, îi arată piatra și-i spuse: ”Trebuie să-ți mulțumesc. Povara ta m-a făcut mai puternic.”

Un profesor de la Stanford le-a spus studenților că, pentru a avea succes, rezistența este fundamentală, iar pentru a dobândi rezistență este nevoie de suferință și de greu. Pentru noi, suferința este exact opusul a ceea ce se crede în epoca postmodernă că e bun.

Filosoul Peter Kreeft a rezumat acest aspect în cartea sa ”Making Sense Out of Suffering”:

„Care e binele suprem? Ce dă sens vieților noastre? Care e scopul? Modernitatea răspunde: să te simți bine. Anticii spuneau: să fii bun. A te simți bine nu e compatibil cu suferința; a fi bun este. Din acest motiv, faptul de a suferi amenință modernitatea mult mai mult decât îi amenința pe cei din vechime.

Mai mult, răspunsul modern cel mai popular la problema „ce înseamnă să fii o persoană bună” este să fii drăguț. Să nu-i faci pe alții să sufere. Dacă nu rănești pe nimeni, e ok. Pe acest criteriu, Dumnezeu nu e bun dacă ne lasă să suferim. Pe criteriile antice, Dumnezeu poate fi bun chiar dacă ne lasă să suferim, dacă o face pentru un bine mai mare, pentru împlinirea vieții, a caracterului și a sufletului, adică a sinelui.”

Dragilor, cert este că suferința produce caracter și rafinează omul, dacă nu o lăsăm să se irosească și dacă o purtăm cu un scop suprem. Suferința poate deveni un dar, dar numai dacă ea conlucrează cu Dumnezeu și, mai precis, cu suferința cristică.

Vă invit să reflectăm împreună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *