In sfarşit, crescătorilor de bovine de pe plaiurile mioritice li s-a luat săptămana trecută o piatră de pe inimă. După intalnirea din 6 iunie a reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, cei ai APIA, cei ai ANARZ cu reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Bovine s-a definitivat modalitatea de acordare a sprijinului naţional complementar pe cap de animal (CNDP) la specia bovină pe anul 2011. Crescătorii de animale vor putea depune cererile la centrele APIA incepand cu data de 1iulie şi pană la 15 august.
Data de referinţă, o anomalie
Din păcate data de referinţă rămane şi in acest an tot 31 ianuarie 2008, pentru trei capete de bovine cu varsta de cel puţin şase luni. Asta inseamnă că proprietarii de bovine care au declarat animalele pană la data antemenţionată vor primi subvenţia. In paranteză fie spus, anul trecut subvenţia pe cap de animal a fost 420 de lei. Anul acesta nu se ştie. Cei care şi-au infiinţat exploataţii de cel puţin trei bovine după 31 ianuarie 2008 nu primesc sprijin. In schimb beneficiază de sprijin cei care s-au inregistrat pană la data respectivă, chiar dacă au instrăinat animalele sau le-au belit. Şi sunt multe cazuri de acest fel in judeţ şi in ţară. E incă o dovadă in plus că se lucrează după ureche şi nimeni nu doreşte să sprijine in mod real zootehnia.
Dandu-şi seamă că e o anomalie ca cei care şi-au vandut vacile să primească bani, iar cei ce le-au cumpărat nu, mai marii agriculturii romaneşti au incercat să dreagă busuiocul, cu mici modificări. De pildă, cei ce au cumpă rat animalele de afară in ultimul an (asta insemnand de peste hotare), juninci gestante, care nu figurează in baza de date, au timp pană la 30 iunie ca să rezolve problema cu codul de exploataţie şi să apară in Registrul Naţional ca să poată să acceseze subvenţia pentru animalele respective. Cei ce au cumpărat vacile din ţară s-au lins pe bot de subvenţie. O altă noutate este că s-a scos declaraţia pe proprie răspundere a celui ce solicită sprijinul, referitoare la faptul că nu are datorii la stat. Despre data cand vor incepe efectiv plăţile, nimeni n-a suflat nimic.