Subprefectul Virgil Țurcaș, transportat cu elicopterul de la Hurez

Update: Patru persoane au fost rănite, printre care și subprefectul județului Virgil Țurcaș, la Hurez, după ce acoperișul foișorului în care se aflau a căzut peste ei.

Subprefectul a avut nevoie de resuscitare, fiind găsit de echipajele de intervenție în stare de inconștiență. Din informațiile apărute, se pare că Țurcaș a fost prins sub greutatea acoperișului. A fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.

“Azi, în jurul prânzului, dispeceratul ISU-Ambulanță a primit un apel prin numărul de urgență 112 care anunța faptul că acoperișul unui foișor din localitatea Hurez, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment, s-a prăbușit în urma unei rafale de vânt. Au fost trimise imediat mai multe echipaje (1 autospecială de stingere, una de descarcerare, 2 echipaje SMURD, un echipaj SAJ). În urma incidentului, patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost ranită grav și a fost găsită inconștientă. Aceasta a fost preluată de echipajul TIM și a fost transportată la Horoatu Crasnei, pentru a fi preluată de elicopterul SMURD. Celelalte trei persoane au fost asistate medical la fața locului, fără a fi nevoie de transport la spital”, au precizat reprezentanții ISU SMURD Sălaj.

Vom reveni cu detalii.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut