Strategia de dezvoltare a județului nu va fi încă un document uitat prin sertare, promite Dinu Iancu Sălăjanu

4
343

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a semnat vineri, 2 aprilie, împreună cu reprezentatul companiei CMPG Consultancy SRL, Alexandru Pavel, contractul “Servicii pentru elaborarea și implementarea documentelor de planificare strategică și financiară la nivelul Consiliului Județean Sălaj pentru perioada 2021-2027”.

Cu o valoare de 404.600 de lei și o durată de nouă luni, contractul face parte din proiectul “Planificare strategică și financiară a județului Sălaj”, implementat de către Consiliul Județean și cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Contractul prevede elaborarea Strategiei de Dezvoltare a județului Sălaj în perioada 2021-2027, precum și a unui plan de măsuri bazat pe criterii de prioritizare a investițiilor în sectoare precum infrastructură, sănătate, educație și asistență socială.

“Vă asigur că nu va fi încă un document uitat într-un sertar. Va oferi, în schimb, o nouă abordare în ceea ce privește domeniile spre care trebuie să ne canalizăm, în următorii ani, eforturile, ținând cont de realitățile sociale, economice și de mediu de la nivelul fiecărei comune și oraș din Sălaj. Practic va fi un plan de acțiune menit să impulsioneze dezvoltarea județului, în vederea creșterii calității vieții sălăjenilor“, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

“Sperăm ca Strategia să fie un demers de succes, care să contribuie la dezvoltarea durabilă a Sălajului. În urma consultării tuturor actorilor locali – administrație publică, ONG-uri, agenți economici, societate civilă – vom identifica nevoile reale ale comunității și vom elabora o listă a proiectelor prioritare pentru îmbunătățirea condițiilor socio-economice din județ”, a precizat Alexandru Pavel, reprezentantul legal al societății care va elabora Strategia de Dezvoltare .

4 COMENTARII

  1. „Planificare strategică și financiară a județului Sălaj”- ati dat un proiect important pentru Salaj pe mana unei firme cu cifra de afaceri 0 si zero angajati. Nu ati avut cerinte minime in selectia executantului? In cinci ani de activitate firma nu a avut cifra de afaceri de 404.600 lei, cat le oferiti acum. Nu era normal ca Directiile de specialitate din cadrul Prefecturii sau Consiliului judetean sa se ocupe de acest proiect?
    „Vă asigur că nu va fi încă un document uitat într-un sertar.” ????????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.