Stimulentul de inserţie se acordă şi după ce părintele termină concediul de creştere a copilului

0
1788

Până zilele trecute, părinţii care doreau să beneficieze de stimulentul de inserţie trebuiau să revină în câmpul muncii înainte cu minim 60 de zile înainte de terminarea concediului de creştere a copilului, mai exact înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul celui cu dizabilităţi. Prevederile legale anterioare năşteau multe neclarităţi în rândul părinţilor legate de perioada minimă de întoarcere la muncă pentru a primi acest stimulent. Cei care finalizau concediul de creştere a copilului, adică reveneau la muncă după ziua în care copilul împlinea doi ani, nu puteau solicita stimulent de inserţie.

Modificarea legii și publicarea normelor de aplicare a acesteia duce la posibilitatea beneficierii de acest tip de sprijin din partea statului și în cazul părinților care au finalizat acest tip de concediu şi nu au revenit în câmpul muncii.
Legislaţia s-a simplificat semnificativ, astfel că stimulentul de inserţie va fi acordat şi părinţilor care vor termina concediul de creştere, adică şi după împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani, a copilului.
Singurul lucru important de care trebuie să ţină cont părinţii la întoarcerea la muncă este că valoarea stimulentului de inserţie este diferită, astfel:

– întoarcerea la muncă înainte de vârsta de şase luni a copilului, respectiv un an în cazul celui cu dizabilităţi, aduce un stimulent de 1.500 lei/lună părintelui îndreptăţit – această valoare se acordă până la vârsta de doi ani, respectiv trei ani. Apoi, stimulentul scade la 650 lei până la împlinirea copilului a vârstei de trei ani, respectiv patru ani;

– întoarcerea la muncă oricând în perioada cuprinsă între vârsta de şase luni şi doi ani şi 11 luni a copilului, respectiv un an şi trei ani şi 11 luni în cazul celui cu dizabilităţi, aduce părintelui îndreptăţit un stimulent de inserţie de 650 lei/lună, până când copilul împlineşte trei ani, respectiv patru ani.

Astfel, chiar şi părinţii care, după finalizarea concediului de creştere a copilului, nu mai au sau nu găsesc loc de muncă sau nu mai primesc venituri impozabile vor primi stimulent de inserţie, dacă situaţia lor de muncă se va schimba oricând în intervalul vârstei de 2-3 ani a copilului.

Un alt avantaj adus de HG 536/2021 părinţilor care primesc deja stimulent de inserţie este că plata acestuia nu mai încetează dacă nu mai au loc de muncă, aşa cum era prevăzut anterior, ci doar se suspendă. Reluarea plăţii aferente stimulentului de inserţie se va face, la cerere, începând cu ziua următoare în care se realizează venituri supuse impozitului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la acea dată, însă numai dacă această situaţie apare înainte de împlinirea vârstei de trei ani, respectiv patru ani, a copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.