Statele membre ale UE vor recunoaște automat diplomele românești de asistent medical

Statele membre ale UE vor recunoaște automat diplomele românești de asistent medical generalist obținute înainte de aderare.

“La 12 februarie, s-a publicat, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 februarie 2024 de modificare a Directivei 2005/36/CE în ceea ce priveşte recunoaşterea calificărilor profesionale ale asistenţilor medicali generalişti formaţi în România în baza căreia celelalte state membre ale UE vor recunoaşte diplomele româneşti obţinute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenţii medicali generalişti care au urmat ulterior programul de revalorizare”, a informat, miercuri, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei.

Conform CNRED, în urma demersurilor susţinute pe lângă Comisia Europeană de către autorităţile române, instituţiile UE au modificat legislaţia europeană existentă privind recunoaşterea calificărilor profesionale astfel încât asistenţii medicali generalişti care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare din statele membre ale UE, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor pe care le-au obţinut în România înainte de data aderării.

“Acţiunile autorităţilor române au început în anul 2012 la momentul revizuirii generale a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, când s-a solicitat includerea în cuprinsul Directivei şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană. Pentru recunoaşterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare care a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis recunoaşterea automată a acestor diplome”, arată sursa citată.

De la momentul intrării în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, statele membre trebuie să adopte, într-un an, normele naţionale de transpunere pentru a implementa efectiv dispoziţiile acesteia.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *