Starea de alertă ar putea reduce la jumătate costul rovinietei

0
183

Conducătorii auto ar putea avea parte de o veste bună în perioada următoare. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc (PSD), a depus la Senat un proiect de lege care prevede ca valoarea rovinietei să se reducă la jumătate pe durata stării de alertă, iar în cazul stării de urgență sau de asediu plata acesteia să fie suspendată.

Răzvan Cuc argumentează propunerea sa ca fiind ca o măsură de sprijinire a populației afectate de pandemie și de măsurile restrictive resimțite în această perioadă. În plus, conform spuselor acestuia, este o măsură de echitate, deoarece menținerea costurilor rovinietei, în condițiile în care sunt zone în România care au fost carantinate, nu se justifică pentru că dreptul la liberă circulație a fost restricționat. Așadar, această înjumătățire a prețului rovinietei, este văzută ca o „minimă reparație”.

„Oamenii nu se mai pot deplasa liber, prin urmare nu pot fi obligați să plătească pentru că nu își pot exercita pe deplin acest drept. Suntem obligați să facem această minimă reparație. Suntem datori să facem tot ce ne stă în putere pentru a reduce presiunea de pe umerii românilor”, explică Răzvan Cuc în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul de lege mai prevede ca în cazul decretării stării de asediu sau stării de urgență plata rovinietei să fie suspendată. În timpul stării de alertă, care este în vigoare în România în momentul de față, valoarea rovinietei ar fi redusă la jumătate.

„Pe durata stării de alertă declarate conform legii, care are drept consecință, potrivit legii speciale, instituirea carantinei de către autoritățile competente sau limitarea parțială teritorială, în localități sau zone geografice, a dreptului de circulație ori condiționarea ieșirii/intrării din acestea în intervalele orare stabilite, tarifele utizate prevăzute se datorează în cuantum de 50% din valoarea nominală aferentă fiecărui tip de vehicul și fiecărei durate de utilizare din cadrul perioadei măsurii respective. Valabilitatea tarifelor de utilizare aflate în curs la data declarării stării de alertă, a căror durată este cel puțin egală cu perioada măsurii respective și pentru care a fost achitat tariful integral, se prelungesc de drept cu jumătate din durata măsurii respective”, se arată în proiectul de act normativ inițiat de către fostul ministru.

În prezent, rovinieta costă 28 de euro/autoturism/12 luni, în timp ce pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaun se plătește o sumă de 560 de euro anual.

Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgată de președintele țării și apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.