Sprijin financiar pentru crescătorii de animale

Guvernanții au aprobat, în ședința de luni, 14 februarie, o serie de măsuri pentru susținerea financiară a crescătorilor de animale.

Potrivit Ministerului Agriculturii, se aprobă suma alocată ajutorului de stat pentru anul 2022 de maximum 96.000.000 lei credite de angajament, din care 41.664.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 54.336.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 72.771.000 lei credite bugetare, din care 31.583.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 41.188.000 lei pentru speciile ovine şi caprine. Sumele se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pentru anul 2022.

”Știu cât de important este pentru fermieri să aibă asigurat un nivel ridicat al calității efectivelor de animale și al randamentului acestora, dar și acordarea plăților la timp. Prin finanțarea costurilor aferente procedurilor care privesc înregistrarea și testarea calității genetice a raselor de animale le oferim crescătorilor sprijinul de care au nevoie pentru a răspunde cât mai bine competitivității crescute din acest sector”, afirmă ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

De menționat că, printr-o hotărâre de Guvern din 2014, a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al efectivului de animale, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul animalelor sau a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Solicitanții ajutorului de stat sunt asociații sau organizații de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior şi care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare; sunt acreditați de către ANZ pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale; efectuează serviciile menționate anterior; realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare sau conservare al rasei pentru care solicită sprijinul financiar.

Valoarea ajutorului de stat este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice, și de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al șeptelului (efectivului de animale), cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Se depun cererile și pentru Măsura 14 –„Bunăstarea animalelor”

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează potențialii beneficiari că, în perioada 15 – 28 februarie 2022, pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor”, ce conține două pachete: plăți în favoarea bunăstării porcinelor, respectiv plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Ca element de noutate, cererea de plată completată online se va semna electronic.

Cererile de plată pentru Măsura 14 – “Bunăstarea animalelor” cuprind angajamentele şi informaţiile aferente tuturor exploataţiilor cu cod ANSVSA, deţinute de un solicitant, indiferent de județul în care acesta își desfășoară activitatea și se depun însoţite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Documentele justificative aferente cererii se încarcă pe platforma electronică pusă la dispoziție de APIA.

Modelele cererilor de plată pentru Măsura 14 “Bunăstarea animalelor” pentru cele două pachete, însoțite de instrucțiunile de completare aferente, sunt aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și pot fi accesate pe site-ul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură: www.apia.org.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *